Legislația românească cu privire la înregistarea societăților comerciale este una destul de învechită, care în foarte multe situații nu stimulează antreprenoriatul și generează o birocrație excesivă și inutilă. O veste bună în acest sens vine de la Camera Deputaților, care a adoptat în ședința din data de 18 Decembrie 2019 propunerea privind modificarea Legii Societăților nr. 31/1990, actul normativ fiind trimis pentru promulgare.
Noile modificări legislative vizează simplificarea procedurilor de constituire și funcționare a societăților, prin abrogarea/modificarea unor articole de lege care îngreunau excesiv aceste proceduri datorită unei serii de condiționări.
Astfel, au fost abrogate:

- prevederile legale care stipulau faptul că o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată, precum și că o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Așadar, de acum încolo, o persoană fizică sau juridică va putea deține calitatea de asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată, nemaifiind obligată să facă diferite structuri de asociați, uneori dezavantajoase, pentru a evita încălcarea dispozițiilor legale.
- prevederile care stipulau că la același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai dacă imobilul, prin structura lui și suprafața sa utilă, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite sau în spații distinct partajate, fiind inclusiv eliminată cerința de a obține un certificat emis de organul fiscal care atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil cu destinație de sediu social și o declarație pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social.
Astfel, înmatricularea societății și schimbarea sediului social se vor putea face mult mai ușor, fiind suficient să se depună la Registrul Comerțului documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social înregistrat la organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
- Nu în ultimul rând, în cazul societăților al căror sediul social urmează să fie înregistrat într-un apartament situat într-un bloc de locuințe, nu mai este necesar avizul Asociației de propietari privind schimbarea destinaţiei imobilelor atunci când administratorul sau, după caz, administratorii Societății declară pe propria răspundere faptul că la sediul social nu se desfăşoară activitate.
În situațiile în care societatea desfășoară activitate la sediul social, este însă necesară în continuare obținerea avizului Asociației de proprietari.
Distribuie pe social media