Începând cu data de 3 aprilie 2020 s-a schimbat modalitatea de depunere a documentele necesare pentru obținerea indemnizației aferente șomajului tehnic.
Începând cu data de 3 aprilie 2020 s-a schimbat modalitatea de depunere a documentele necesare pentru obținerea indemnizației aferente șomajului tehnic. Conform noii metodologii toți cei care vor depune solicitări aferente lunii aprilie, (așadar toate solicitărie care vor fi depuse după data de 1 mai), vor trebui să le transmită prin platforma online pusă la dispoziție de către Guvernul României, și anume https://aici.gov.ro/home.
De asemenea, este important să știm că nu vor mai fi acceptate documentele trimise prin e-mail la AJOFM.
Prin transmiterea documentelor prin intermediul platformei menționate mai sus se va asigura o procesare mai rapidă a documentelor, o evidență mai bună a acestora și se va facilita accesul la documentele ce trebuie completate.
Mai mult decât atât, cererile vor fi editate în format inteligent pentru a ajuta angajatorii să calculeze indemnizația ce va fi solicitată și vor fi astfel limitate erorile cu privire la datele de identificare ale societății.
Aplicația aici.gov.ro va fi folosită atât pentru transmiterea documentelor pentru plățile făcute prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), dar și pentru cele gestionate de către Agenția Națională pentru Plăti și Inspecție Socială (ANPIS).
Distribuie pe social media