Sindicatul: Partener sau adversar?

Mai are România sindicate? Cum se comportă? Sunt eficiente, reactive sau au adoptat o politică a tăcerii?

Activismul sindical post decembrist s-a manifestat reactiv mai cu seamă în momentele trecerii întreprinderilor de stat în portofoliul privat. Cu siguranță sunt discutabile multe aspecte ale privatizărilor post decembriste. Dar efectele privatizărilor au fost mai degrabă pozitive pentru o țară ce lupta să se desprindă de metehnele intervenției directe a statului în economie. Sindicatele românești s-au dovedit a fi efervescente și prezente în dezbaterea publică a acelei perioade.

Sunt deja mulţi ani de zile de când mă ocup de negocieri cu sindicatele. În special cu ocazia renegocierii anuale a contractelor colective de muncă, dar în multe cazuri şi pe parcursul întregului an. Am avut aşadar ocazia să cunosc mulţi reprezentanţi ai sindicatelor, să negociez cu ei. Şi nu vreau să ascund faptul că de foarte multe ori am trăit frustrări, datorită atitudinii total neconstructive a unor reprezentanţi ai sindicatelor, datorită lipsei totale de înţelegere a realităţilor economice de către unii dintre aceştia, dar mai ales datorită înţelegerii total eronate a rolului pe care ei, ca sindicat, trebuie să îl aibă…

Angajatorul “trebuie” să ne dea! Angajatorul „trebuie” să ne înţeleagă! Angajatorul era cel mai adesea în opinia sindicatelor “omul negru”, cel care trebuie învinuit pentru toate eşecurile noastre, cel care trebuie să ne rezolve problemele, indiferent că are sau nu capacitatea să o facă.