Accept că am greșit!
iulie 22, 2015Ramona Bosinceanu
Aproape de fiecare dată când un angajat greșește, prima reacție este cea de a-l „pedepsi”, lucru care se întâmplă sau nu. Asta depinde de obicei de urmările acțiunii sau de pagubele aduse companiei. Dacă sunt mari, cu siguranță se vor lua măsuri. Dar mai sunt și acele greșeli minore care însă, pe termen lung, pot îmbolnăvi organizația și care, de cele mai multe ori, sunt trecute cu vederea. Conform teoriei, omul din greșeli învață. Dar ce faci atunci când acest lucru nu se întâmplă? Cum îți ajuți angajații să înțeleagă ce impact pot avea unele erori asupra companiei, colegilor sau mediului în care trăiesc? Cum îi dezvolți profesional și îi ajuți să se ajute și să te ajute pe tine ca angajator? Câți dintre noi avem simțul răspunderii și ne dăm seama că și cea mai mică greșeală poate avea un impact destul de mare?
CITEȘTE MAI MULT