Statul român are o mulțime de preocupări pentru a ajuta mediul privat, aspect care este de apreciat. Ne referim aici în special la facilitățile pe care le oferă companiilor pentru a stimula angajarea și/sau menținerea unor salariați.
Din păcate însă, tot Statul, în dărnicia lui, demonstrează că nu reușește să pună în practică toate aceste reglementări care rămân astfel doar declarații de bune intenții.
Descurajați de lipsa normelor de aplicare, de birocrația excesivă, de confuzii în interpretarea unor dispoziții și contraziceri chiar între instituții ale statului, antreprenorii și managerii din mediul privat renunță de cele multe ori să pună în aplicare legea (să ceară statului respectarea propriilor drepturi).
Normal ar fi ca Statul, prin intermediul salariaților plătiți regește din instiuțiile sale, să vină și să informeze, să ceară companiilor să pună în aplicare măsurile dispuse prin lege, să faciliteze implementarea unor astfel de decizii. Așa ar fi normal. Cum din păcate nu se întâmplă așa, rolul companiilor de consultanță devine cu atât mai relevant.
Să revenim așadar la facilități. Am întocmit o listă, pentru angajatorii interesați, cu subvențiile, ajutoarele și facilitățile actuale. Vă invităm să o parcurgeți și eventual să ne contactați dacă doriți detalii.
- Pentru că în ultima perioadă sunt tot mai mulți șomeri înregistrați, statul subvenționează firmele private pentru angajarea șomerilor de lungă durată. Aceasta presupune încadrarea în muncă, pe perioadă nedeterminată, a şomerilor de lungă durată. În acest caz se aplică dispozițiile Legii 76/2002.
Avantajul: angajatorii primesc lunar, de la data încheierii convenţiei cu agenția de muncă, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorie, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă/serviciu cel puţin 18 luni de la data încadrării în muncă. E vorba de șomerii care sunt înregistraţi la agenţiile de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani, şi pe o perioadă de șase luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
- Și șomerii care sunt unici susținători ai familiilor monoparentale sunt sprijiniți prin subvenție acordată firmelor care îi angajează. Practic acordarea subvenției presupune angajarea acestei categorii de șomeri pe perioadă nedeterminată, în baza Legii 76/2002.
Avantajul: angajatorii primesc, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni de la data angajării.
- Subvențiile pentru angajarea șomerilor de peste 45 de ani și pentru angajarea șomerilor aproape de pensie. Legea 76/2002 prevede că cei care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, persoane în vârstă de peste 45 de ani și şomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială/ pentru limită de vârstă, primesc un ajutor lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei pentru fiecare persoană.
O serie de facilități sunt acordate și pentru cei mai tineri, astfel:
- Organizarea unor programe de ucenicie permite angajatorilor să beneficieze de o subvenție pentru încheierea contractelor de ucenicie. Legea uceniciei nr.279/2005 prevede că angajatorul primește, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaț
- Pentru absolvenții de învățământ superior, statul oferă angajatorilor o subvenție pentru efectuarea stagiului. Acest aspect se materializează prin încheierea unui contract de stagiu, încheiat conform Legii nr. 335/2013. Avantajul pentru firmele care încheie un astfel de contract constă în acordarea, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, a unei sume în cuantum de 2.250 lei/lună, din bugetul asigurărilor de şomaj, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
Dacă însă veți angaja pe perioadă nedeterminată absolvenți ai unor instituţii de învăţământ, subvenția prevăzută de Legea nr.76/2002 va conta în acordarea lunară, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, a unei sume de 2.250 lei / persoană.
- O facilitate mai nouă și care vizează o categorie aparte este subvenția pentru angajarea tinerilor NEET. Aceasta presupune angajarea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională. Reglementarea aplicabilă este Legea 76/2002. Avantajul constă în faptul că angajatorii primesc lunar, de la data încheierii convenţiei cu agenția de muncă, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorie, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
- Evident preocuparea pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare, beneficiari ai contractelor de solidaritate vine la pachet cu subvenția oferită angajatorilor care pe baza unor contracte de inserție beneficiază lunar, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 2.000 de lei, până la expirarea duratei contractului de solidaritate. Reamintim că potrivit Legii nr. 76/2002, sunt tineri cu risc de marginalizare, cei care:
- se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
- au dizabilităţi;
- nu au familie sau ale căror familii nu le pot asigura întreţinerea;
- au copii în întreţinere;
- au executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
- sunt victime ale traficului de persoane.
- O reglementare specială se menține și pentru încadrarea persoanelor cu handicap. Practic statul oferă subvenții angajatorilor care, în raport cu numărul de angajaţi şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorilor care nu au această obligaţie legală, însă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap. Legea 76/2002 prevede că angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană cu handicap, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
- Un ajutor important oferit companiilor care organizează programe de internship este reglementat prin Legea nr. 176/2018. Subvenția pentru internii angajați constă în acordarea unei sume fixe 4.586 de lei (aproape 1.000 de euro) firmelor care angajează internii și-i țin cel puțin doi ani.
Reținem însă că aceste subvenții nu pot fi cumulate în aceeași persoană. De exemplu subvenția pentru ucenici, cea pentru stagiari și cea pentru internii angajați. Sau stimulentele date în baza Legii 76/2002 nu se cumulează cu decontarea parțială a salariilor anumitor șomeri angajați potrivit OUG 220/2020.
Pandemia de coronavirus a pus Statul la grele încercări. Odată că a fost nevoit să intervină prin susținerea companiilor private în efortul de a menține angajații dar și prin stimularea firmelor în a angaja dintre șomerii victime ale acestei perioade nefaste. Mai jos sintetizăm și câteva dintre măsurile adoptate în perioada crizei, pentru a sprijini economia și a crește sau menține gradul de ocupare:
- OUG 220/2020 a introdus decontarea parțială a salariilor anumitor șomeri angajați în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021. Practic, timp de 12 luni, statul va plăti 50% (maximum 2.500 de lei) din salariile lor. Reglementarea se aplică persoanelor de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgență sau de alertă, persoanele care au între 16 și 29 de ani și românii concediați în străinătate în 2020 din cele două categorii de vârstă menționate. Condiția este ca aceste persoane să să fie înregistrate oficial ca șomeri. Suma dată de stat nu se cumulează, pentru aceeași persoană, cu stimulentele din Legea 76/2002.
- O reglementare similară este dată pentru angajarea sezonierilor. Statul decontează parțial salariile angajaților sezonieri pentru o perioadă de trei luni, la alegerea angajatorului.
Reglementarea se aplică pentru salariații încadrați în muncă cel mult trei luni, iar angajatorii pot cere decontarea a 41,5% din salariul brut, dar maximum 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe 2020, adică 2.253 de lei. Facilitatea prevăzută de OUG 132/2020 este valabilă până la 30 iunie 2021.
- Subvenționarea șomajului tehnic este o altă măsură instituită prin OUG 30/2020 și OUG 120/2020.
În toate domeniile de activitate în care există restricții pentru afaceri din cauza epidemiei de coronavirus (inclusiv la angajatorii cu activitatea suspendată din cauza infectărilor cu coronavirus), statul continuă să subvenționeze, la cerere, indemnizațiile de șomaj tehnic plătite de angajatori salariaților suspendați. Banii se cer lunar pentru luna anterioară. Indemnizația este de 75% din salariul brut al angajatului suspendat, însă statul acoperă cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut pe 2020, adică maximum 4.072 de lei. Măsura are valabilitate până la 30 iunie.
- Indemnizația Kurzarbeit reglementată prin OUG 132/2020.
Programul Kurzarbeit este aplicabil în companiile care sunt nevoite să reducă temporar activitatea, din cauza instituirii stării de alertă, urgență sau asediu, cu până la 50% din programul trecut în contractele individuale de muncă ale salariaț Ajutorul statului constă în indemnizația de 75% din diferența dintre salariile întregi și salariile reduse pentru angajații cărora li se reduce timpul de lucru. Valabilitatea prevederii este data de 30 iunie 2021.
Pentru trei luni la alegere, pentru zilierii care activează în domeniile unde sunt activități oprite sau reduse din cauza epidemiei, angajatorii pot cere decontarea a 35% din remunerația zilnică a acestora.
Este vorba despre decontarea lunară, timp de 12 luni, a 50% (maximum 2.500 de lei) din salariile șomerilor angajați în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021. In această categorie intră persoanele de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane care au între 16 și 29 de ani, inclusiv românii concediați în străinătate în 2020 din cele două categorii de vârstă menționate.
Distribuie pe social media