Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de Covid-19 în întreaga lume determină și în România o prelungire a restricțiilor și măsurilor de prevenție.
Astfel, pe 5 ianuarie 2022 fost publicată proiectul Hotărârii CNSU nr. 1 din prin care se propune prelungirea stării de alertă în România pentru încă 30 de zile, începând cu data de 8.01.2022
În anexa Hotărârii sunt detaliate și măsurile obligatorii care vor intra în vigoare după adoptare.
Pe lângă măsurile deja existente și care au fost prelungite, noul act normativ aduce și câteva noutăți, respectiv:
- vor fi acceptate doar măștile medicale și cele FFP2 (deci nu vor mai fi acceptate măștile textile), respectiv purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile închise și deschise
- organizarea competițiilor sportive, culturale, a spectacolelor sau cursurilor, respectiv activitatea cinematografelor, a sălilor de sport și evenimente, etc. se va face cu respectarea unor procente maxime de ocupare, care vor ține cont de incidența cazurilor în localitatea respectivă (acestea sunt detaliate în Hotărârea CNSU, pentru fiecare tip de activitate în parte)
- activitatea restaurantelor și cafenelelor se va derula cu un grad de ocupare de până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5,00-22,00, respectiv în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Accesul în aceste spații se va face în continuare exclusiv în baza unui certificat de vaccinare, recuperare după boală, sau test PCR sau antigen negativ.
În rest, actul normativ menține majoritatea restricțiilor deja existente, cum ar fi:
- se menține obligația de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, iar acolo unde specificul activității nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să fie organizat și să se desfășoare cu program decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi.
- se menține interdicția desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună
În documentul Anexa la HCNSU nr. 1 din 05.01.2022 găsiți conținutul întregului act normativ. Textele marcate cu roșu sunt modificările aduse de Hotărârea CNSU față de măsurile care erau deja în vigoare din luna decembrie 2021.
Măsurile vor intra în vigoare începând cu data de 08.01.2022.
Distribuie pe social media