Încadrarea persoanelor cu handicap în România
ianuarie 31, 2025Florina Babau
Legea din România facilitează accesul persoanelor cu dizabilități la locuri de muncă, iar companiile primesc unele facilități pentru angajarea acestora.
CITEȘTE MAI MULTDeseori ne întrebăm ce să facem pentru ca managementul organizaţiei noastre să aibă succes sau ce să facem pentru a obţine implicarea deplină a echipelor în provocările manageriale.
Citește articolulCel mai adesea ne mulţumim să facem ajustări la recompense şi sancţiuni, însă uităm celelalte nevoi din Piramida lui Maslow, esențiale pentru dezvoltarea resursei umane. Apartenenţa la o organizaţie este inevitabilă şi justificată de argumentul că prin echipele din cadrul organizației oamenii pot împlini eficient scopul, obiectivele și acele acțiuni pe care nu le pot îndeplini singuri.
Membrii echipelor organizației au nevoie să înţeleagă că este esenţial să coopereze, să lucreze împreună şi să se sprijine reciproc, iar efortul comun și organizarea sunt cheia spre succesul organizației. Chiar dacă există individualităţi, spre exemplu experţi, specialişti, şansa realizării unei organizaţii eficiente constă în îndeplinirea unor obiective comune. Adaptate la nevoile și resursele specifice, echipele pot ajuta organizația să aibă o strategie clară și indicatori care să evalueze performanța și să ajute organizația să se dezvolte în mod constant. Dezvoltarea managementului echipelor cu ajutorul unui lider este un concept-cheie în dezvoltarea performanței organizației.
Relația dintre leadership și resursa umană în cadrul echipei
În prezent, tot mai multe organizații se confruntă cu necesitatea creșterii productivitații muncii și pentru aceasta dispun de resurse materiale și acces la tehnologii. Una dintre cele mai puțin exploatate căi de creștere a productivității este însă îmbunătațirea performanței umane.
În momentul în care ne confruntăm cu o problemă trebuie să ne canalizăm eforturile pentru a o depăşi. Sunt cazuri în care se poate rezolva de către o singură persoană, sunt cazuri în care trebuie să formăm o echipă pentru abordarea cu succes a situației. În momentul formării unei echipe, problema devine una comună, aşadar pentru analizarea și realizarea obiectivelor pe termen lung propuse de echipe pornim de la soluționarea problemelor care țin de motivare și comunicare. Indiferent de forma de organizație despre care vorbim, un lider este întotdeauna cel care creează viziunea și conduce prin puterea exemplului. Liderul inspiră oamenii și oferă incredere acestora, îi susțin în realizarea obiectivelor.
Consider că este foarte important ca un lider să câștige încrederea echipei și să-și respecte angajamentele. Membrii unei echipei au nevoie de încredere în lider, să se simtă ascultați și incluși în sarcinile comune. Un lider trebuie să îşi cunoască foarte bine membrii echipei şi rolul fiecăruia; să fie capabil să delege sarcinile potrivite membrilor echipei; să poată implementa rapid decizii importante; să aibă viziune; să sesizeze problemele din cadrul echipei; să poată controla conflictele; să fie adaptabil; să fie capabil să îşi motiveze membrii echipei; să poată transforma un grup de oameni într-o echipă.
Oricât de mare este scopul pe care echipa vrea să îl atingă şi schimbările care sunt necesare pentru o comunicare și organizare eficientă, liderul eficient se concentrează pe întrebarea „cum să facem” şi nu pe „de ce nu putem face”.
Ce nevoi au echipele pentru a fi motivate?
După cel de-al Doilea Război Mondial, ştiind ce îl poate motiva pe om, psihologii Abraham Maslow şi Douglas McGregor au deschis calea teoriilor motivării. Ei au afirmat că oamenii nu sunt cu toţii identici, ci prezintă caracteristici ce pot fi identificate şi chiar clasificate în categorii. Pe lângă stimularea financiară s-a descoperit importanţa conţinutului muncii şi respectării demnităţii individului. Abraham Maslow a dezvoltat o teorie despre motivaţie care continuă să fie o referință în literatura de specialitate. Acesta a creat o clasificare piramidală a nevoilor pe 5 nivele.
Motivația echipei este un factor-cheie atât pentru performanțele individuale ale fiecarui angajat, cât și pentru productivitatea de grup, pentru menținerea unei atmosfere plăcute la locul de muncă și pentru succesul proiectelor la care se lucrează. În etapa formării unei echipe, relațiile personale sunt caracterizate prin dependență. Membrii se bazează pe siguranță, comportamente cunoscute și caută îndrumarea liderului. Ei doresc să fie acceptați de către grup și au nevoie de certitudinea că vor fi ascultați și respectați pentru ceea ce oferă.
Întrebarea care stă la baza acestui articol este cum reușeste un team leader să motiveze resursa umană din cadrul unei echipe? Ar fi ideal să știm cu toții indiferent de domeniul în care activăm că resursa umană este ,, motorul’’ dezvoltării organizației. Pentru a dezvolta încrederea echipelor și a le motiva să ajungă la performanță, liderul are nevoie să respecte câteva reguli de bază: să comunice des cu membrii echipei; să manifeste respect pentru membrii echipei; să fie corecți față de echipă; să fie consecvenți în acțiunile lor; să demonstreze competență; să ofere feedback echipei indiferent de rezultate.
Motivaţia iniţiază şi divizează comportamentul uman cu scopul de a determina împlinirea profesională. O motivaţie crescută duce la instalarea satisfacţiei în muncă. Performanța angajaților, productivitatea și motivația sunt legate de cum se simt oamenii la locul de muncă, dar și de modul recompensării pentru eforturile lor.