Începând cu 1 ianuarie 2014, asa cum ne-am obișnuit deja la fiecare început de an, Codul Fiscal a fost supus unor noi modificari legislative. Astfel, art. 11, alineatele (11) – (14), „Prevederile speciale pentru aplicarea Codului fiscal”, au făcut obiectul unor astfel de modificări, în temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 102/2013.
În aliniatele menționate mai sus se face referire la contribuabilii – persoane impozabile stabilite in Romania – declarați inactivi sau cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de tva, dar care continuă să desfăşoare activităţi economice în perioada de inactivitate.
Ce înseamnă defapt un contribuabil inactiv?
Conform art. 781 din Codul de procedură fiscală, contribuabilii se declară inactivi dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

- nu îşi îndeplinesc pe parcursul unui semestru calendaristic nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege;
- se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
- organele fiscale au constatat că nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.
Declararea contribuabililor inactivi, precum şi reactivarea acestora, este făcută de către organul fiscal, prin decizie, emisă conform competenţelor şi procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF, care se comunică contribuabilului.
Ce prevăd noile prevederi legislative?
Contribuabilii declarați inactivi sau cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de tva, dar care continuă să desfăşoare activităţi economice în perioada de inactivitate sunt supuşi obligaţiilor privind plata impozitelor şi taxelor, dar nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate.
Pentru achiziţiile de bunuri şi servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA și care dau drept de deducere, taxa se ajustează în favoarea persoanei impozabile. Taxa aferenta acestor achiziții se va înscrie în primul decont de taxă depus de persoana impozabilă, după înregistrarea în scopuri de TVA, sau într-un decont ulterior.
Este vorba despre taxa aferentă:
- bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, constatate pe bază de inventariere, în momentul înregistrării;
- activelor corporale fixe, inclusiv bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, precum şi activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării. În cazul activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital, se ajustează taxa aferentă valorii rămase neamortizate la momentul înregistrării.
- achiziţiilor de bunuri şi servicii care urmează a fi obţinute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxă a intervenit înainte de data înregistrării şi al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc după această dată.
De asemenea, beneficiarii care achiziţionează bunuri şi servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi sau cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective.
La aceasta prevedere exista totusi o excepție. Este vorba despre achiziţiile de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului .
Ce putem face?
În desfășurarea relațiilor comerciale, verificarea Registrului contribuabililor inactivi/reactivaţi, precum și a Registrului persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, a devenit o masura de precauție obligatorie pentru toti contribuabilii, măsură care, odată neîndeplinită, atrage după sine sancţiunea nedeductibilităţii tranzacţiei.
Distribuie pe social media