În ultimele zile ale lui 2010, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 891/30.12.2010 importante modificări ale Codului Fiscal și Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, ale legislației în domeniul asigurărilor sociale, precum și ale Codului de Procedură Fiscală. Actul normativ care reglementează aceste modificări este OUG nr. 117 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Modificările privind Codul Fiscal se referă cu precădere la: impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, TVA, impozitul pe venit, accize, contribuții sociale. Redăm în continuare principalele modificări apărute în fiecare din aceste domenii:
În ultimele zile ale lui 2010, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 891/30.12.2010 importante modificări ale Codului Fiscal și Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, ale legislației în domeniul asigurărilor sociale, precum și ale Codului de Procedură Fiscală. Actul normativ care reglementează aceste modificări este OUG nr. 117 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Modificările privind Codul Fiscal se referă cu precădere la: impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, TVA, impozitul pe venit, accize, contribuții sociale. Redăm în continuare principalele modificări apărute în fiecare din aceste domenii:
- Impozitul pe profit:
- prelungirea până la data de 31.12.2011 a perioadei pentru care deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul este limitată, deși, inițial această perioadă era stabilită până la data de 31.12.2010;
- clarificarea situației în care se fac tranzacții cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui ANAF; autoritatea fiscală nu va lua în considerare tranzacțiile făcute cu un contribuabil declarat inactiv, cu excepția achizițiilor și livrărilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită.
- Posibilitatea companiilor de a opta pentru statutul de microîntreprindere, în următoarele condiții:
- este reintrodus statutul de microîntreprindere
- microîntreprinderile nu vor plăti impozit pe profit, ci impozit pe venit, iar cota de impozitare este de 3%;
- este considerată microîntreprindere o persoană juridică română care la 31 decembrie a anului fiscal precedent, îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are de la 1 până la 9 salariați, a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 EUR, capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și autoritățile locale, realizează venituri altele decât cele prevăzute în art 112/2, alin 6.
- nu pot opta pentru sistemul de impunere aferent microîntreprinderilor persoanele juridice române care: desfășoară activități în domeniul bancar; desfășoară activități în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii; desfășoară activități în domeniile jocurilor de noroc, consultanței și managementului; au capital social deținut de un acționar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajați
- pentru a fi încadrate ca microntreprinderi, toate societățile care satisfac condițiile de mai sus trebuie să își exprime această opțiune până la data de 30.01.2011
- Modificările privind TVA:
- persoanele impozabile înregistrate în scop de TVA și care realizează o cifră de afaceri inferioară plafonului de 35.000 EUR trebuie sa depună până la data de 25 februarie a anului următor o notificare la organele fiscale privind livrările și achizițiile efectuate.
- persoanele impozabile înregistrate în scop de TVA, care au o cifră de afaceri inferioară plafonului care le dă dreptul la aplicarea regimului special de scutire, pot solicita radierea înregistrării în scop de TVA, dar dacă vor depăși plafonul sunt obligate să se reînscrie în evidențele autorităților.
- Modificările cu privire la impozitul pe venit privesc următoarele aspecte:
- art. 49 din Codul Fiscal privind „Stabilirea venitului net anual din activități independente pe baza normelor de venit” a fost modificat.
- este introdus un nou articol, respectiv art. 79/1 – „Definirea și impozitarea veniturilor a căror sursă nu a fost identificată”, conform căruia veniturile constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de Procedură Fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cota de 16% aplicata asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor şi metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sa cheltuielilor. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.
- a fost introdus art. 80/1 – „Stabilirea câștigului net anual impozabil”, conform căruia: Câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, se determină ca diferență între câştigul net anual si pierderile reportate din anii fiscali anteriori. Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, stabilită prin declaraţia privind venitul realizat, se recuperează din câştigurile nete anuale obţinute în următorii 7 ani fiscali consecutivi. Pierderile nete anuale din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise provenind din străinătate se reportează şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, realizate în străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în următorii 7 ani fiscali.
- Termenul de depunere la organul fiscal competent al „Declaraţiei privind venitul realizat” este 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
- Pentru veniturile obţinute din străinătate, termenul de depunere al declaraţiei este 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului (art. 90)
- Modificările privind accizele se referă la:
- publicarea nivelului accizelor armonizate pentru anul fiscal 2011; creşterea nivelului accizelor pentru anumite produse energetice, precum şi pentru ţigarete; eliminarea scutirii de la plata accizelor prevăzută pentru tutunul destinat testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor; menţinerea accizelor pentru cafea şi produse din cafea şi pentru anul fiscal 2011; introducerea unor noi categorii de infracţiuni în cazul operaţiunilor cu produse accizabile.
- Contribuţiile sociale obligatorii sunt reglementate prin introducerea în Codul Fiscal a unui nou titlu, respectiv, Titlului IX2, conform căruia sunt contribuţii sociale obligatorii:
- contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale;
- contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia datorată de angajator la bugetul Fondului Naţional unic de asigurărilor sociale de sănătate;
- contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
- contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat;
- contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu completările şi modificările ulterioare.
Titlul nou introdus cuprinde prevederi ce definesc contribuabilii la sistemele de asigurări sociale, stabilesc ca şi principiu general contribuţia la asigurările sociale nu poate depăşi valoarea a 5 salarii medii brute pentru fiecare sursa de venit.
OUG nr. 117 modifică şi alte acte normative din domeniul contribuţiilor sociale, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.
Distribuie pe social media