Prescrierea datoriilor față de furnizori

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al creditorului împotriva debitorului care nu şi-a achitat datoria la scadenţă este termenul de drept comun în materie de obligaţii comerciale, respectiv de 3 ani, potrivit art. 2.517 din Codul Civil.

Trebuie precizat că în cazul în care societatea a confirmat soldul furnizorului pe baza „extrasului de cont” la inventariere sau altă modalitate de confirmare a debitelor, termenul de 3 ani decurge începând cu această nouă dată, în conformitate cu art 2.541 din Codul Civil.

Conform Codului Civil, termenul de prescriere reprezintă un drept al debitorului şi nu o obligaţie. Astfel, după scurgerea celor 3 ani, nu este obligatorie scoaterea din evidenţă a furnizorilor prescrişi.

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al creditorului împotriva debitorului care nu şi-a achitat datoria la scadenţă este termenul de drept comun în materie de obligaţii comerciale, respectiv de 3 ani, potrivit art. 2.517 din Codul Civil.

Trebuie precizat că în cazul în care societatea a confirmat soldul furnizorului pe baza „extrasului de cont” la inventariere sau altă modalitate de confirmare a debitelor, termenul de 3 ani decurge începând cu această nouă dată, în conformitate cu art 2.541 din Codul Civil.

Conform Codului Civil, termenul de prescriere reprezintă un drept al debitorului şi nu o obligaţie. Astfel, după scurgerea celor 3 ani, nu este obligatorie scoaterea din evidenţă a furnizorilor prescrişi.

Cu toate acestea prescripția nu funcționează pe deplin drept, de la sine, prescripția poate fi opusă numai în prima instanță, prin întampinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, conform art. 2513 din Codul civil.

Astfel, noi considerăm că este în competența administratorului societății să dispună radierea creanței, având în vedere termenul de prescripție cât și atribuțiile acestuia conform art. 70 – 71 din Legea societăților comerciale, însă opozabilitatea față de furnizor se va constata într-o eventuală prezentare în fața instanței de judecată competentă.

Ca și document este necesară o decizie motivată a administratorului ce va avea calitate de document justificativ pentru înregistrările contabile. Desigur, dacă prescripția este constatată în urma inventarierii patrimoniului conform OMFP 2861/2009 privind inventarerea, inclusiv listele de inventar și procesul verbal de la finele inventarierii pot constitui documente justificative.

Pentru scoaterea din evidență a datoriilor perscrise se parcurg următorii pași:

• Departamentul financiar-contabil va întocmi o notă justificativă în care va prezenta detalii despre datorie sub forma naturii, vechimii, demersurile întreprinse, cauzele neachitării, starea furnizorului şi va constata prescrierea acesteia, cu propunerea de a fi scoasă din evidenţă;
• AGA se va întruni şi va hotărî pe baza notei justificative dacă aprobă sau nu scoaterea din evidenţa contabilă a datoriei;
• Administratorul societăţii, ţinând cont de Hotărârea AGA, va emite o decizie de aprobare a prescrierii datoriei; 
• Departamentul financiar-contabil, în baza deciziei administratorului ca document justificativ, va întocmi nota contabilă de prescriere a datoriei.

La scăderea din evidențe a creanțelor (clienți neîncasați), societatea va înregistra cheltuieli cu pierderile din creanțe (la valoarea întregii sume, inclusiv TVA) nedeductibile însă la calculul profitului impozabil, conform art. 21 alin.(4) lit. o Cod fiscal. Nu se ajustează și TVA colectată, având în vedere că nu există hotărâre judecătorească de faliment în acest sens și, pe cale de consecință, nu poate fi aplicat art.138 lit.d Cod fiscal.

De menţionat că astfel de sume sunt considerate cheltuieli ale exerciţiului curent, în care se aprobă de către conducerea societăţii prescrierea acestor sume. În mod similar, la scăderea din evidență a datoriilor (în speță, furnizori neachitați), societatea va înregistra venituri din prescrierea sumelor (întreaga sumă, inclusiv TVA aferentă), care vor fi încadrate în categoria veniturilor impozabile, conform art.19 alin. (1) Cod fiscal și pct.12 paragraf 1 din Normele metodologice de aplicare.

La nivel de TVA însă, în situația furnizorilor prescriși, nu se identifică implicații fiscale, respectiv nu se colectează TVA (deoarece operațiunea nu este asimilată unei livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru a fi considerată impozabilă – având aici în vedere art.126 alin.1 lit. a, art.128 și art.129 Cod fiscal) și nici nu se ajustează dreptul de deducere a taxei exercitat inițial (deoarece această situație nu se regăsește în cazuistica pentru care legea fiscală prevede obligativitatea ajustării – raportat la prevederile art.148 și art. 149 Cod fiscal).