Au apărut recent noutăți cu privire la emiterea bonurilor fiscale, sau mai bine spus cu privire la sancțiunile aplicate pentru neeemiterea acestora.
Astfel, comercianţii care nu emit bonuri fiscale şi nu utilizează case de marcat riscă amenzi de pana la 15.000 de lei şi suspendarea activităţii între o lună şi trei luni. Mai mult decât atât, pe perioada suspendării activităţii magazinul va fi sigilat de inspectorii antifraudă, care vor afişa, de asemenea, un anunţ în acest sens. Măsura poate fi aplicată din 1 martie, după cum au anunţat recent reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Totodată, amenzile pentru cei care nu respectă legislaţia privind bonurile fiscale sunt de maximum 60.000 de lei.

Mai exact, din 1 martie a intrat în vigoare procedura de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe întreaga perioadă în care are activitatea suspendată, se menţionează într-un comunicat al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Această măsura este reglementată de Ordinul MFP nr. 218/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2015. În actul normativ se menţionează că dacă organele de control abilitate dispun măsura suspendării activităţii operatorului economic în punctul de lucru, potrivit legii, acestea procedează şi la sigilarea unităţii.
Astfel, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală pot dispune suspendarea activităţii comercianţilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni şi implicit sigilarea magazinelor (la care se adaugă şi amenda de la 10.000 lei la 15.000 lei), în cazul în care aceştia:
- nu sunt dotaţi cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate;
- nu utilizează aparatele de marcat electronice fiscale;
- nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv nu emit bonuri cu o valoare care corespunde realităţii;
- nu întocmesc documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat.
Concomitent cu sigilarea unităţii, organele de control afişează la loc vizibil un anunţ referitor la suspendarea activităţii operatorului economic, se arată în recentul act normativ. De regulă, anunţul este afişat din interiorul unităţii, pe geamurile tuturor uşilor de acces destinate intrării clienţilor sau pe geamul ferestrelor, după caz, în aşa fel încât să fie vizibil din exterior. Anunţul este tipărit cu litere de tipar de minimum 10 cm şi are următorul conţinut: „Activitate suspendată de Antifraudă – ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale”.
Înăsprirea sancţiunilor aplicate comercianţilor care încalcă dispoziţiile privind bonul fiscal şi casele de marcat vine în contextul organizării Loteriei bonurilor fiscale, ocazie cu care autorităţile doresc să încurajeze emiterea, precum şi solicitarea bonului fiscal. În acest sens, au fost introduse în legislaţie un nou drept al consumatorilor şi o nouă obligaţie a comercianţilor.
Concret, dacă operatorii economici refuză să emită şi să înmâneze bonul fiscal clientului, atunci consumatorul are dreptul din 1 martie de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia, se arată in OUG 28/1999.
Distribuie pe social media