Am avut ocazia să cunosc câțiva tineri implicați in activitățile de voluntariat în cadrul unor ONG-uri, a căror misiune este de a creşte calitatea vieţii persoanelor defavorizate din punct de vedere social, prin implicarea acestora în diferite activități corespunzătoare nivelului lor de calificare si capacității de muncă. Aceștia s-au implicat în astfel de misiuni cu mult entuziasm si conștiință socială, însă, din păcate, activitatea lor în cadrul unui ONG nu a fost recunoscută cu adevărat din punct de vedere legal.
Iată că anul acesta, prin adoptarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, publicată in Monitorul Oficial nr. 469 din 26 iunie 2014 s-au adus schimbări importante privind activitatea de voluntariat, favorabile celor care vor să se implice în această activitate.
Principalele modificări sunt:

- Obligativitatea încheierii în formă scrisă a contractului de voluntariat între organizația gazdă si voluntar, la care se anexează fişa postului şi fişa de protecţie a voluntarului, pentru a asigura o transparență în relațiile dintre cele două parți și stabilirea clară a responsabilităților acestora. Contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de evidență al voluntarilor ținut de organizația gazdă și trebuie să conțină anumite elemente obligatorii prevăzute de lege;
- Recunoaşterea voluntariatului ca experiență profesională, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite, având ca scop creșterea șanselor de angajare a tinerilor. Experiența profesională nu trebuie confundată cu vechimea în muncă, întrucât voluntariatul este o activitate neremunerată și nu presupune plata unor cote de contribuții la fondul asigurărilor sociale;
- Acordarea de către organizația-gazdă, la cererea voluntarului, a unui certificat de abilități dobândite prin voluntariat, denumit certificat de voluntariat, la care este anexat un raport de activitate. Certificatul de abilități va fi întocmit de asemenea în conformitate cu noile prevederi legale;
- Obligația de a asigura desfășurarea activităților sub conducerea unui coordonator de voluntari. Deși multe ONG–uri au în structura organizatorică această funcție, reglementarea expresă de către legiuitor este un lucru pozitiv, coordonatorul de voluntari având ca atribuții instruirea, supervizarea voluntarilor si plasarea acestora în funcție de nevoile organizației, contribuind astfel la pregătirea profesională a acestora;
- Implicarea activă a Autorităților Administrației Publice Locale în activitățile desfășurate de voluntari prin instituirea regulii privind stabilirea unor întâlniri anuale cu reprezentanții legali ai organizației-gazdă, pe raza unităților administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea organizării unei cooperari efective în activitățile de interes public desfașurate de către voluntari.
Așadar, activitatea de voluntariat poate fi de acum înainte privită ca o oportunitate de acumulare de experiență și totodată o rampă de lansare în carieră, sporind totodată, sper eu, numărul persoanelor interesate să se implice într-o activitate de interes public.
Distribuie pe social media