Un proiect de Ordonanță de Urgență care a fost publicat pe siteul Ministerului Muncii pentru dezbatere publică în perioada 14.10 – 23.10.2020, prevede că Legea nr. 53/2003 – Codul muncii va fi completată cu o serie de prevederi importante.
Una dintre ele se referă la clarificarea noțiunii de telemuncă. Astfel, Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă va fi modificată și completată cu o serie de precizări.
Cea mai importantă este redefinirea noțiunii de telemuncă. Potrivit proiectului de ordonanță, prin telemuncă se înțelege “forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.
Diferența față de reglementarea în vigoare constă în eliminarea sintagmei “cel puțin o zi pe lună”, fapt care dă acestei forme de organizare a muncii caracter de normalitate.
Alte completări ale proiectului se referă la:
- metoda prin care angajatorul va putea face verificarea activității telesalariatului, mai precis permite ca verificarea să poată fi făcută utilizând tehnologia informațiilor și a comunicațiilor;
- faptul că echipamentele utilizate în telemuncă pot fi și ale angajatului, dacă părțile agreează acest aspect printr-un înscris;
- obligația angajatorului privind instruirea telesalariatului cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare;
- introducerea obligației telesalariatului de respectare a secretului de serviciu și păstrare a confidențialității informațiilor și documentelor utilizate.
Alte prevederi ale actului normativ se referă la posibilitate utilizării semnăturii electronice la încheierea contractului individual de muncă și a actelor adiționale (detalii aici)… și la modificări la legea securității și sănătății în muncă (detalii aici).
Distribuie pe social media