Pe lângă finanțările rambursabile acordate prin programul IMM Invest Romania, societățile pot beneficia acum și de finanțări nerambursabile, finanțări legiferate prin Ordonanța de Urgență nr.130/2020 publicată în 6 August.
Sintetizăm mai jos principalele informații legate de aceste granturi.
Forme de acordare:
- microgranturi în sumă forfetară de 2.000 EUR;
- granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară, în limita unui procent din cifra de afaceri;
- granturi pentru investiţii productive.
Cui se adresează?
- Întreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) – acestea beneficiază de toate cele 3 forme de acordare;
- persoanelor fizice autorizate, cabinetelor medicale individuale, ONG-urilor cu activitate economică – acestea beneficiază doar de microgranturi.
Caracteristicile celor 3 forme de sprijin:
A. Microgranturile sunt acordate din fonduri externe nerambursabile iar beneficiarii trebuie să aibe activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzută în anexa 1 la OUG 130/2020, să nu aibe salariaţi, respectiv, să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:
- să fi desfăşurat activitate curentă pe perioada a cel puţin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia PFA/CMI pentru care începerea activităţii poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;
- să fi obţinut o cifră de afaceri în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare de cel puţin echivalentul în lei a 5.000 euro;
- să îşi menţină activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la acordarea formei de sprijin.
B. Granturile pentru capital de lucru vizează beneficiarii afectaţi de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabileşte astfel:
- pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferenta anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
- pentru IMM-urile cu cifra de afaceri de peste 13.500 euro, valoarea grantului se stabileşte în procent de 15% din cifra de afaceri şi nu poate depăşi suma de 150.000 euro.
Granturile pentru capital de lucru se acordă, în principal, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară, servicii din domeniul transporturilor, agenţiilor de turism, editurilor/librăriilor/bibliotecilor, industriilor creative, precum şi al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă.
Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută în anexa nr. 2 la OUG 130/2020 (documentul atașat).
Condiţiile de îndeplinit pentru beneficiari:
- au obţinut/obţin până la data de 15 Septembrie certificat de situaţii de urgenţă în baza OUG 29/2020;
- au înregistrat profit operaţional din activitatea de exploatare în unul din ultimele două exerciţii financiare;
- dispun de co-participare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului;
- menţin sau suplimentează numărul de salariaţi, faţă de data depunerii cererii, pe o perioada de minimum 6 luni (excepţie: sezonieri/zilieri).
Notă: Aceste prime două forme de sprijin se alocă în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.
În urma primirii ajutorului, se va depune periodic un raport (la 3, respectiv 6 luni) în care se declară utilizarea sumelor potrivit destinaţiilor prevăzute de ordonanţă. Sumele folosite în alt scop pot atrage recuperarea ajutoarelor de stat împreună cu plata de accesorii.
C. Granturile pentru investiţii au o valoare cuprinsă între 50.000 euro şi 200.000 euro, în funcţie de nevoile de finanţare ale proiectelor de investiţii depuse. Granturile pentru investiţii nu includ cofinanţarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puţin dezvoltate şi 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea Bucureşti-Ilfov.
Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută la anexa nr. 3 la OUG 130/2020, iar criteriile de selecţie sunt prevăzute în anexa nr. 4 la OUG 130/2020.
Condiţii pentru a beneficia de granturi pentru investiţii:
- existenţa activităţii operaţionale de minim un an înaintea depunerii cererii de finanţare;
- existenţa profitului operaţional din activitatea de exploatare în unul din exerciţiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanţare;
- asigurarea sustenabilităţii proiectului pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
- realizarea unui minim de 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri în primii 2 ani, iar diferenţa până la sfârşitul perioadei;
- prezentarea de dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investiţiile pentru care se solicită ajutor de stat.
Aşteptăm apariţia Ghidului Solicitantului, pentru mai multe detalii. Stay tuned! 🙂
Distribuie pe social media