Ce ne poți spune despre tine?
După ce am terminat Facultatea de Științe Economice din Timișoara, am aflat și răspunsul la întrebarea pe care o aveam de mică: „ce vreau să mă fac când cresc mare?”. Astfel că mi-am dat seama atunci că mi-ar place foarte mult să lucrez in domeniul resurselor umane. De ce? Pentru că în primul rând bănuiam că îmi va facem plăcere să lucrez mult cu oamenii, iar în al doilea rând pentru că mi se păreau interesante procesele de resurse umane. Și iată că nu m-am înșelat defel, mă aflu acum la 20 de ani distanță de acea perioadă, profesând în același domeniu care mi se pare la fel de interesant. Drept e că am avut în acest timp și vreo 2 ani în care am încercat și domeniul logisticii, însă lucrurile s-au rearanjat cumva de la sine si am revenit repede înapoi.
Pe parcursul carierei mele, m-am intersectat cu toate procesele din acest domeniul resurselor umane: recrutare, dezvoltare personal, motivare, evaluare, salarizare și administrare de personal. Am profesat atât în firme autohtone, cât și în firme multinaționale. Și pot spune că în toate firmele am avut multe de învățat, dar cel mai important e că peste tot am întâlnit oameni faini pe care i-am simțit foarte aproape de mine.
Care este activitatea ta în cadrul companiei?
La ASCENT am „ajuns” în anul 2019, în rolul de Manager de Resurse Umane. M-am alăturat cu multă energie echipei, cu dorința de a-mi pune în valoare cunoștințele. Dar cred că pe lângă asta, am reușit să îmi îmbunătățesc și bagajul de cunoștințe, aproape zi de zi am de învățat ceva nou. Și pentru că în orice moment avem două opțiuni: să pășim înainte spre dezvoltare sau să pășim înapoi în confort, eu aleg întotdeauna prima variantă. Și niciodată nu am avut ceva de pierdut din această alegere, doar de câștigat.
Echipa are un impact foarte mare asupra mea și pot spune că la ASCENT reușim să lucrăm bine în echipă. De multe ori proiectele noastre necesită aportul a mai multor colegi cu competențe diferite și noi ne completăm foarte bine. Fără această colaborare nu cred că am avea aceleași rezultate.
Cum îți petreci timpul liber?
Pentru mine timpul este extrem de valoros, astfel că atunci când vine weekend-ul, sunt întotdeauna cu familia mea pe care o consider cea mai importantă. Indiferent că sunt acasă sau plecată prin excursii, ei sigur sunt cu mine. Iubesc mult natura și nu pierd nici o ocazie să mă „scufund” în natură și întotdeauna mă relaxez teribil în ieșirile pe care le fac. Pe lângă familie, am mulți prieteni dragi cu care povestesc oricând cu drag la un „pahar de vorbe”. Îmi sunt tare dragi si animalele, așa că dacă reușesc să fac o excursie în natura cu familia, prietenii si animalele mele, e chiar magic. Cititul e una dintre activitățile care mă face sa cred că nu îmi va ajunge viața asta ca să epuizez toate titlurile dorite.
Cum te-ai descrie ca persoană?
Mă văd ca o persoană veselă, empatică, cu multă energie și „caldă” cu cei din jur. Pot spune că apreciez mult ceea ce am, îmi iubesc viața și iau fiecare experiență pas cu pas, încercând să înțeleg care este rostul acelei experiențe si ce pot învăța din ea. Mă bucur că reușesc să văd partea pozitivă a fiecărei situații, am lucrat mult cu mine la partea asta si tare bine îmi prinde.
Care sunt principiile după care te ghidezi în viață?
Am simțit de multe ori că „omul sfințește locul” și nu invers. Chiar am văzut organizații în care colegii nu se înțelegeau defel între ei, iar după un anumit interval de timp de la venirea unui nou coleg, lucrurile au început treptat să se schimbe în bine. Avem cu toții puterea să ne implicăm bine în ceea ce facem, alegerea ne aparține doar nouă. Putem să lăsăm o „amprentă” peste ceea ce facem, sau putem să lăsăm praful să se aștearnă.
Cum vezi viitorul companiei din care faci parte acum?
ASCENT e genul de firmă care simte foarte bine pulsul pieței, dar și nevoile clientului si reușește să fie, de multe ori, chiar cu un pas înainte. Aceasta este una din premisele pentru care văd ASCENT-ul într-o continuă ascensiune și cu „antenele” deschise la tot ce e nou și de viitor.
Distribuie pe social media