Câteva zile ne mai despart de momentul începerii unui nou an școlar. Incertitudinea și teama că școlile vor sta mai mult închise iar copiii mai mult acasă, umbrește bucuria părinților, specifică acestui moment.
Nici angajatorii nu sunt mai liniștiți. Începând cu 14 septembrie vor avea o grijă în plus pentru angajații care au copii. Aceștia din urmă ar putea fi nevoiți să stea acasă să-și supravegheze copiii, în cazul în care școlile vor fi închise.
Guvernul însă pare pregătit să acorde indemnizații părinților aflați în acestă situație. Mai rămâne de văzut ce vor face angajatorii care vor rămâne fără acești angajați, pe termen nedefinit.
Potrivit Ordonanței de Urgență 147/2020 publicată vineri în Monitorul Oficial, în cazul limitării sau suspendării activtăților didactice în școli, grădinițe și creșe, din cauza pandemiei coronavirus COVID-19, angajații care au copii vor putea să ceară zile libere plătite, în anumite condiții.
Așa cum știm, scenariile pentru desfășurarea cursurilor prevăd și variante în care o parte sau chiar toți elevii să participe la cursuri online de acasă. În acest caz, potrivit ordonanței, zile libere se vor acorda doar unuia dintre părinți dacă are copii de până la 12 ani, respectiv de până la 26 de ani dacă au dizabilități, iar celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.
Nu va putea beneficia de această facilitate părintele care:
- se află concediu de creștere a copilului
- este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere
- se află în concediu de odihnă ori fără plată
- are raportul de muncă suspendat în cazul întreruperii temporare a activităţii angajatorului
- nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor
Cum se procedează?
- Pentru a beneficia de aceste zile libere, părintele care va supraveghea copilul va depune la angajator o cerere, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere sau că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului.
- Cererea angajatului va fi însoțită de o copie a certificatului de naştere al fiecărui copil sau a documentului care atestă calitatea sa de părinte și, dacă este cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului, ori adultului în vârstă de până la 26 ani.
Angajatorul nu poate refuza cererea părintelui. Practic este obligat să acorde zilele libere solicitate sub sanțiunea unei amenzi consistente și va trebui să găsească soluții pentru a acoperi activitatea angajatului/angajaților lipsă.
Nici angajatul nu va fi însă foarte fericit, mai ales în cazul angajaților cu venituri mai ridicate. Indemnizaţia pe care angajatul o va primi pentru fiecare zi liberă va fi de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Angajatorul va plăti angajatului indemnizația (care este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă), urmând să-și deconteze sumele plătite cu acest titlu de la AJOFM.
Cererile pentru recuperarea sumelor plătite angajatilor cu titlu de indemnizație și documentele justificative, vor fi transmise electronic sau în format letric, în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei, iar decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.
Procedura de decontare, documentele justificative și modelul acestora urmează să se stabilească prin Ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ce se publică în Monitorul Oficial al României.
Recomandăm așadar angajatorilor să se gândească din timp ce strategii vor aplica în cazul în care se vor confrunta cu astfel de situații, mai ales că absența pe termen nedefinit a unor angajați poate îngreuna activitatea și poate genera costuri suplimentare.
Adoptarea unor programe flexibile de muncă, telemunca și chiar implicarea în găsirea unor alternative pentru spravegherea copiilor, vor ușura presiunea generată de imprevizibilitatea modului de defășurare a cursurilor în școli.
Distribuie pe social media