În Monitorul Oficial al României nr. 1076 din 10 noiembrie 2021 a fost publicată Legea nr. 267 din 09 noiembrie 2021 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
În prezentul act normativ se reglementează faptul că:
„ (1) se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute anterior, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.”
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.
O măsură de debirocratizare pe care o așteptăm cu toții de multă vreme și care ar trebui să ducă la o soluționare mai simplă și mai rapidă a solicitărilor persoanelor fizice și juridice. Măsura se aplică însă doar instituțiilor centrale (ministere, autorități, etc.), nu și primăriilor, serviciilor locale, taxelor și impozitelor locale. Fiind chiar în prag de sărbători, ne dorim un nou act normativ prin care această măsură să se aplice tuturor instituțiilor statului.
Distribuie pe social media