Procedura de implementare a granturilor pentru companiile din domeniul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că în curând vor putea începe înscrierile. Ajutorul de stat are rolul de a acoperi o parte din pierderile financiare suferite de companii din cauza pandemiei de coronavirus.
Este vorba despre ordinul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului nr. 991/2021 care a fost deja publicat și este în vigoare. Acesta conține procedura de implementare a granturilor pentru HoReCa, ajutor de stat introdus prin OUG nr. 224/2020. Chiar dacă este complet cadrul legal, autoritățile trebuie să anunțe perioada înscrierilor pentru că firmele să poată cere banii.
Companiile care vor accesa granturile pregătite de Guvern pentru domeniul turistic și domeniul alimentației publice vor fi obligate să se mențină active, în funcție de sumele încasate de la stat, până la 12 luni, conform unei legi noi, deși inițial perioada aceasta putea fi de până la 24 de luni. Cei care nu vor reuși asta vor fi obligați să restituie integral granturile încasate.
Concret, cei care vor încasa de la stat până la 200 000 euro, echivalent în lei, vor trebui să își mențină activitatea minimum 6 luni. Cei care vor încasa peste 200 000 euro, echivalent in lei, vor trebui să-și mențină activitatea cel puțin 12 luni.
Distribuie pe social media