Deși România are una dintre cele mai reduse cote unice, totuși, sistemul de impozitare, așa cum este reglementat de Codul fiscal în vigoare, conține multe neclarități care pun firmele în dificultate atunci când trebuie să aplice prevederile.
Principalele probleme pe care le prezintă acest sistem sunt legate de lipsa de corelare a acestor prevederi (cele privind impozitul pe profit din Codul fiscal) cu cele contabile, de dreptul muncii sau comerciale. De exemplu, deși avem un sistem fiscal care pemite societatilor tip holding sa circule resursele financiare, lipsesc instrumentele de dreptul muncii sau de drept societar care să ia în calcul facilitarea funcționării acestora. Având în vedere aceste aspecte, activitatea societăților plătitoare de impozit pe profit este îngreunată de discrepanța dintre reglementarile contabile și cele fiscale.
Deși România are una dintre cele mai reduse cote unice, totuși, sistemul de impozitare, așa cum este reglementat de Codul fiscal în vigoare, conține multe neclarități care pun firmele în dificultate atunci când trebuie să aplice prevederile.
Principalele probleme pe care le prezintă acest sistem sunt legate de lipsa de corelare a acestor prevederi (cele privind impozitul pe profit din Codul fiscal) cu cele contabile, de dreptul muncii sau comerciale. De exemplu, deși avem un sistem fiscal care pemite societatilor tip holding sa circule resursele financiare, lipsesc instrumentele de dreptul muncii sau de drept societar care să ia în calcul facilitarea funcționării acestora. Având în vedere aceste aspecte, activitatea societăților plătitoare de impozit pe profit este îngreunată de discrepanța dintre reglementarile contabile și cele fiscale.
Deși principiile fiscale sunt extrem de clare, profitul fiind pur și simplu diferenta dintre venituri si cheltuieli, lipsa corelării acestui principiu simplu cu reglementarile contabile conduce la existența unor terminologii duble: pierdere fiscală și pierdere contabilă, profit fiscal și profit contabil, amortizare fiscală și amortizare contabilă. Din punct de vedere contabil, deși cheltuielile ar trebui să fie deductibile în momentul în care ele sunt efectuate în scopul realizării de venituri, lipsește corelarea prevederilor fiscale cu cele contabile și contribuabilii sunt nevoiți să le considere deductibile abia dupa ce realizează efectiv veniturile aferente acestor cheltuieli.
Principala problemă în legatură cu prevederile capitolului „Impozitul pe profit” din Codul fiscal este reprezentată în primul rând de caracterul general și ambiguu al regulii generale privind deductibilitatea cheltuielilor. Astfel, lispa de claritate a acestei prevederi lasă loc de interpretări și poate duce la o interpretare abuzivă din partea autorităților care întreprind controale fiscale. În plus, consultanții fiscali consideră că un alt minus al acestui capitol este reprezentat de faptul că acesta încă nu este suficient de detaliat pentru a asigura o înțelegere unitară și o abordare comună în practică. Spre exemplu, se folosesc anumiți termeni pentru a limita deductibilitatea unor categorii de cheltuieli, fără a defini termenii respectivi, precum protocol, cheltuieli sociale.
Cheltuielile precizate ca fiind integral nedeductibile sunt:
- cheltuielile cu impozitul pe profit
- cheltuieli cu amenzi, dobânzi și majorări de întârziere datorate către statul român
- Cheltuieli cu stocuri/mijloace fixe lipsă în gestiune, neimputabile şi care nu au fost asigurate
- Cheltuieli cu prestări servicii pentru care nu s-a încheiat contract sau nu s-a dovedit necesitatea lor
- Cheltuieli cu sponsorizarea, ele se pot scădea din impozitul pe profit în limita a 20% din profit dar nu mai mult de 3 la mie din cifra de afaceri,
- donațiile de orice fel
Cheltuieli precizate expres ca fiind cu deductibilitate limitată sunt:
- cheltuieli cu protocolul – în limita de 2% (Venituri impozabile-Cheltuieli aferente veniturilor impozabile, mai puţin cheltuiala cu impozitul pe profit şi cu protocolul)
- cheltuieli sociale – în limita a 2% din fondul de salarii
- Diurna acordata salariatiilor – în limita a 2,5 * limita legală pentru angajații de la instituțiile publice
Cheltuielile deductibile integral sunt:
- cheltuieli cu achiziționarea de materii prime, materiale consumabile, mărfuri, obiecte de inventar
- cheltuielile cu lucrările executate și serviciile prestate de terți
- chiria aferentă spațiului în care se desfășoară activitatea, cea aferenta utilajelor și altor instalații utilizate în desfășurarea activității, în baza unui contract de închiriere;
- dobânzile aferente creditelor bancare și cheltuielile cu comisioanele și cu alte servicii bancare;
- cheltuielile cu primele de asigurare
- cheltuielile poștale și taxele de telecomunicații, cu energia și apa;
- cheltuielile cu transportul de bunuri și de persoane;
- cheltuieli de natura salarială și cele reprezentând contribuțiile pentru asigurările sociale,
- cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;
- cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile de reclamă și publicitate
Activitatea firmelor este îngreunată de caracterul general și ambiguu al prevederilor din acest capitol, precum și de lipsa instrucțiunilor clare privind aplicarea acestora.
Un exemplu de astfel de situație este reprezentat de lipsa unor instrucțiuni privind modalitatea practică de calcul a limitării deductibilității dobânzilor pentru împrumuturile obținute în lei de la alte entități decât instituțiile de credit. Așadar, pentru a evita abordări diferite în practică, astfel de prevederi ar trebui detaliate prin includerea unui exemplu practic de calcul.
Distribuie pe social media