Deși medierea există ca și practică încă din antichitate și a fost exercitată în tot acest timp dezvoltând mai multe stiluri (mediere facilitativă, mediere evaluativă, mediere transformativă, mediere narativă), în România această procedură începe să se dezvolte acum.
Momentul în care am descoperit această practică a fost o revelație personală și nu neaparat din rațiuni financiare, cât mai ales datorită impactului pozitiv pe care medierea îl poate avea asupra societății și a mediului de afaceri. Respectiv, resursele de orice natură alocate în soluționarea unui conflict, pot fi conservate, iar stresul minimalizat, apelându-se la mediere.
De ce mediere?
Medierea este o procedură informală, nu sunt reguli procedurale sau de conduită, nu sunt impuse termene, nu există obligații și nici sancțiuni.

Confidențialitatea este o coordonată de bază în procedura medierii, asigură confortul psihic părților, care nu se vor mai focusa pe protecția informațiilor, ci pe identificarea soluției. Confidențialitatea este o obligație impusă de lege mediatorului. Nu mai trebuie să menționez caracterul public al proceselor în instanță.
Timpul redus în care se poate soluționa un conflict apelând la mediere este extrem de important și vine în întâmpinarea principiului celerității din mediul de business, dar și a secolului vitezei în care trăim, frecvent auzim în jurul nostru: “nu am timp”, “nu îmi ajunge timpul”. Procedura medierii poate dura între câteva zile și câteva săptămâni, în funcție de complexitatea cazului.
Dacă în instanță sunt destul de multe și semnificative taxe de achitat (taxa de timbru pentru fiecare stadiu procesul, onorarii ale avocaților, onorarii ale executorilor judecătorești, obligația de plată a cheltuielilor de judecată de către partea care pierde procesul), costurile reduse pe care le preuspune medierea sunt un factor care ar trebui să fie luat în calcul în alocarea resurselor. Medierea presupune doar achitarea unui onorariu mediatorului.
Dacă în instanță judecătorul este cel care hotărăște și este o certitudine că mereu va exista un învingător și un învis, prin mediere părțile sunt cele care negociind ajung la o soluție convenabilă lor și care nu va fi impusă de o terță parte, așadar prin mediere soluția este identificată de părți și favorabilă ambelor părți.
Acestea sunt aspectele care ar trebui să vă ofere încredere pentru a alege procedura medierii într-o situație conflictuală.
În opinia mea, a aplea la mediere este o dovadă de maturitate, înțelepciune și bun simț.
Distribuie pe social media