Cum stăm cu demisia?

În relația dintre angajat și angajator există nu doar beneficii și drepturi ci și responsabilități. Acestea se manifestă și în cazul uneia din cele mai frecvente alternative de încetare a contractului de muncă, respectiv demisia. 

Demisia reprezintă denunțarea unilaterală a contractului individual de muncă, din partea angajatului.

Ca și concedierea, respectiv denunțarea unilaterală a contractului individual de muncă din partea angajatorului, demisia trebuie formulată în scris și înregistrată, și nu este nevoie de o aprobare scrisă a angajatorului, cum nu este nevoie nici de o motivare din partea celui care demisionează. Trebuie precizat că demisia este un act care poate fi ulterior revocat doar cu acordul angajatorului.

În relația dintre angajat și angajator există nu doar beneficii și drepturi ci și responsabilități. Acestea se manifestă și în cazul uneia din cele mai frecvente alternative de încetare a contractului de muncă, respectiv demisia. 

Demisia reprezintă denunțarea unilaterală a contractului individual de muncă, din partea angajatului.

Ca și concedierea, respectiv denunțarea unilaterală a contractului individual de muncă din partea angajatorului, demisia trebuie formulată în scris și înregistrată, și nu este nevoie de o aprobare scrisă a angajatorului, cum nu este nevoie nici de o motivare din partea celui care demisionează. Trebuie precizat că demisia este un act care poate fi ulterior revocat doar cu acordul angajatorului.

Pot înceta prin demisie atât contractele încheiate pe durată nedeterminată, determinată, temporară, contractele pe timp parțial, sau contractele de muncă la domiciliu, dar în baza principiilor generale, salariatul va răspunde pentru prejudiciile cauzate prin exercitarea abuzivă a dreptului de a denunța contractul pe durata determinată, ținându-se seama de termenul și obiectul acestuia.

Salariatul trebuie să anunțe angajatorul despre intenția sa anterior încetării efective a contractului, într-un termen stabilit prin contract de părți, sau prevăzut în contractul colectiv de muncă. Prin lege este stabilit un termen de preaviz, care reprezintă termenul maxim al acestuia și care, prin Legea nr.40/ 2011, este de 20 zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, și de 45 zile lucratoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere. 

Așadar legea stabilește un termen maxim al preavizului, dar nu și unul minim. Așadar, angajatul și angajatorul pot conveni un termen de preaviz mai scurt, dar niciodata mai lung decat cel legal. Având în vedere acest lucru este posibilă și demisia fără previz, angajatorul renunțând la dreptul său. Angajatul poate demisiona însă fara preaviz numai în situația în care angajatorul nu își respectă obligațiile asumate prin contractul individual de munca.

Scopul preavizului este de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii angajatului demisionar, fără a exista consecințe negative ce-i pot afecta activitatea, în cazul unei plecări inopinate a angajatului.

Pe durata preavizului contractul continuă să își producă toate efectele. Aceasta înseamnă că salariatul trebuie să se prezinte la locul de munca și să își îndeplinească întocmai obligațiile sale profesionale. Pe de altă parte și angajatorul se obligă la plata remunerației proporțional cu activitatea prestată.

Termenul de preaviz începe să curgă de la comunicare, dar nu include și ziua comunicării. Contractul încetează la data expirării termenului de previz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv.