Costul de conversie a producţiei – IAS 2

Pentru determinarea optimă a costului de conversie a producţiei, societăţile comerciale ar trebui să se ghideze dupa standardul IAS 2, deoarece în OMFP 3055 nu sunt exemplificate metodele de calcul ale costurilor aferente producţiei.

Conform IAS 2,  costurile de conversie se calculează după cum urmează:

• Costurile de conversie a stocurilor includ costurile direct legate de unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie, generată de transformarea materialelor în produse finite. 

Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei, cum sunt amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor.

Pentru determinarea optimă a costului de conversie a producţiei, societăţile comerciale ar trebui să se ghideze dupa standardul IAS 2, deoarece în OMFP 3055 nu sunt exemplificate metodele de calcul ale costurilor aferente producţiei.

Conform IAS 2,  costurile de conversie se calculează după cum urmează:

• Costurile de conversie a stocurilor includ costurile direct legate de unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie, generată de transformarea materialelor în produse finite. 

Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei, cum sunt amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor.

Regia variabilă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt materialele indirecte şi forţa de muncă indirectă.

• Alocarea regiei fixe de producţie la costurile de conversie se face pe baza capacităţii normale a instalaţiilor de producţie. Capacitatea normală este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea planificată. Nivelul real de producţie poate fi folosit dacă se consideră că acesta aproximează capacitatea normală.

De exemplu, având situaţia unei societăţi comerciale care fabrică produse finite în următoarele condiţii:

• costuri cu materii prime directe 500.000 lei;
• costuri cu manopera directă 300.000 lei;
• amortizarea utilajelor utilizate pentru fabricarea producţiei 50.000 lei;
• costuri cu întreţinerea secţiilor în care se fabrică produsele 70.000 lei;
• costuri indirecte cu materii prime şi materiale 80.000 lei;
• costuri indirecte cu forţa de muncă 160.000 lei;
• pierderi de materiale înregistrate la valori neobişnuite 10.000 lei;
• costuri de vânzare 25.000 lei.
• În cursul lunii s-au fabricat 1.200 buc. produse finite, nivelul normal de activitate fiind 1.000 buc.

Prin urmare :
a) Costuri direct aferente unităţilor produse = 500.000 lei + 300.000 lei = 800.000 lei
b) Alocarea sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie, generată de transformarea materialelor în produse finite.
b1) Regia fixă de producţie = 50.000 lei + 70.000 lei = 120.000 lei
b2) Regia variabilă de producţie = 80.000 lei + 160.000 lei = 240.000 lei

Pentru ca stocurile să nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul lor, regia fixă de producţie va fi alocată în funcţie de raportul
Nivel normal / nivel real = 1000 buc / 1000 buc si nu 1000 buc / 1200 buv

Costul de conversie al stocurilor se determină astfel:
Costurile directe ale unitatii de producție: 800 000 Lei
Regia variabila de producție : 240 000 Lei
Regia fixa de producție : 120 000 Lei
Rezultă costul de conversie = 1 160 000 Lei
Produse Finite = Venituri aferente costurilor stocurilor de produse