Contribuabilii încep să câștige lupta cu instituțiile publice

O decizie relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că autorităţile publice greșesc în aplicarea legii în momentul în care calculează accesorii la debitul principal, dând astfel naștere unei practici judiciare care sper să fie îmbrățișată de cât mai multe instanțe de judecată.

Astfel, speța în cauză se referă la dreptul autorității publice (respectiv Casa de Asigurări de Sănătate) de a calcula accesorii (penalități și majorări de întârziere) la debitul principal, reprezentând contribuția obligatorie la FNUASS, în situația în care cuantumul contribuției este calculat retroactiv, în baza unor verificări privind veniturile obținute de contribuabil în anii anteriori efectuării verificărilor.

O decizie relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că autorităţile publice greșesc în aplicarea legii în momentul în care calculează accesorii la debitul principal, dând astfel naștere unei practici judiciare care sper să fie îmbrățișată de cât mai multe instanțe de judecată.

Astfel, speța în cauză se referă la dreptul autorității publice (respectiv Casa de Asigurări de Sănătate) de a calcula accesorii (penalități și majorări de întârziere) la debitul principal, reprezentând contribuția obligatorie la FNUASS, în situația în care cuantumul contribuției este calculat retroactiv, în baza unor verificări privind veniturile obținute de contribuabil în anii anteriori efectuării verificărilor.

Potrivit prevederilor art.119 si 120 Cod Procedura Fiscală, majorările de întârziere se calculează începând cu data urmatoare zilei scadenței. Or, în condițiile în care scadența este determinată de data comunicării deciziei de impunere, calcularea, odată cu emiterea Deciziei de impunere, a majorărilor de întârziere și a penalităților nu are nicio bază juridică.

Instanța a reținut în primul rând faptul că nu există rea credință din partea contribuabilului, în condițiile în care acesta a declarat veniturile în vederea stabilirii obligațiilor fiscale în termenele stabilite de lege. De asemenea, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.222 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fiecare asigurat are deptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, așadar inclusiv asupra nivelului de contribuție personală și a modalității de plată. Instanța reține de asemenea faptul că obligația autorităților și instituțiilor publice, potrivit competențelor ce le revin, să asigure corect informarea cetățenilor în sfera lor de activitate își are fundamentul în prevederile art. 31 alin.2 din Constituția României.

Instanța a reținut următorul aspect: Casa de Asigurări de Sănătate Județeană nu și-a îndeplinit obligația de a înștiința contribuabilul asupra obligațiilor sale și numai în situația în care acesta din urmă nu își îndeplinea obligația, avea dreptul să calculeze și să impună plata accesoriilor.

Așadar, pasivitatea autorității publice, coroborată cu buna credință a contribuabilului, care nu și-a ascuns veniturile de la plata taxelor și impozitelor, a fost sancționată de către instanța de judecată prin anularea în parte a Deciziei de impunere privind accesoriile calculate la debitul principal.

Apreciez că e un bun început, întrucât, de multe ori, contribuabilii se află în imposibilitate de a-și achita obligațiile fiscale, tocmai datorită calculării retroactive de accesorii de către autoritățile fiscale, iar valoarea acestora depășește debitul principal. Dacă mai luăm în considerare și regulile de imputație a plății reglementate de Codul Fiscal, intrăm într-un cerc vicios care, din păcate, de multe ori se finalizează cu intrarea în faliment a contribuabilului și neîncasarea creanțelor fiscale de către Autoritățile Fiscale. Pe cine ajută ?