deRenata Ban septembrie 18, 2016

Din 2017 se doreşte eliminarea declaraţiilor pe suport de hârtie!

Deşi majoritatea declaraţiilor care există acumi se depun în format electronic, din 2017 se doreşte transformarea tuturor celorlalte declaraţii care în acest moment se depun pe suport hârtie, în format electronic.

Începând cu această lună preşedintele ANAF susţine că va informa contribuabilii de această schimbare prin distribuirea de fluturaşi, arătându-le totodată ce opţiuni vor avea. Ar fi bine să aibă în vedere pentru început şi persoanele vârstnice a căror tangenţă cu mediul online tinde spre 0, să le ofere o soluţie şi acestora, aici referindu-mă la cei a căror activitate se limitează la închirierea imobilului pe care îl deţine.

Citește articolul

Din 2017 se doreşte eliminarea declaraţiilor pe suport de hârtie!

septembrie 18, 2016Renata Ban

Deşi majoritatea declaraţiilor care există acumi se depun în format electronic, din 2017 se doreşte transformarea tuturor celorlalte declaraţii care în acest moment se depun pe suport hârtie, în format electronic.

Începând cu această lună preşedintele ANAF susţine că va informa contribuabilii de această schimbare prin distribuirea de fluturaşi, arătându-le totodată ce opţiuni vor avea. Ar fi bine să aibă în vedere pentru început şi persoanele vârstnice a căror tangenţă cu mediul online tinde spre 0, să le ofere o soluţie şi acestora, aici referindu-mă la cei a căror activitate se limitează la închirierea imobilului pe care îl deţine.

CITEȘTE MAI MULT

Valoarea nominală a tichetului de masă a fost majorată de la 1 mai 2016. Posibile noi majorări curând

iunie 16, 2016Virgil Aldea

În luna mai valoarea tichetelor de masă a fost majorată. În curând însă ar putea avea loc o nouă modificare.

Angajatorii pot oferi lunar salariaților o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, în acord cu legea 142/ 1998 ce reglementeaza acordarea de tichete de masă.

Angajații pot beneficia de tichet atât pe suport electronic cât și pe hârtie. Sub formă electronică va fi virată valoarea tichetelor de masa corespunzator numarului de zile lucrătoare ale lunii. Pe suport de hârtie, mai des întalnite, acestea se distribuie lunar, fiecare angajat primind un număr de tichete egal cu numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichetele. Tichetele de masă vor putea fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare.

CITEȘTE MAI MULT

Majorarea salariului minim pe economie

mai 5, 2016Alinabogdan

Veste bună pentru salariații care sunt angajați cu salariul minim pe economie!

Începand cu 01 mai 2016 Hotărârea de Guvern nr. 1017/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015 stabilește majorarea salariului minim pe economie de la 1.050 lei brut la 1.250 lei brut.

Dacă înainte de 01 mai 2015 salariatul primea pentru un program de lucru complet de 169,333 de ore 785 lei net, acum pentru aceeași perioadă lucrată va primi cu 140 lei mai mult, adică 925 lei.

Ce cheltuieli presupune această majorare pentru angajator?

Ei bine, majorarea vine cu următoarele cheltuieli în plus: pentru un salar brut de 1.050 lei, angajatorul “scotea din buzunar” 1.292 lei dar o dată cu noua majorare va trebui să “scoată” cu 246 lei în plus, adică 1.538 lei.

CITEȘTE MAI MULT

To be or not to be business angels?

martie 1, 2016Mirela Rosu

Luna mai a anului 2015 aducea, prin intermediul Legii nr. 120/19.05.2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angels o oportunitate pentru acei investitori care doresc să se implice în întreprinderile mici sau în microîntreprinderi (așa cum sunt acestea definite de Legea nr 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii), oportunitate valorificata deja de la apariția legii și până în prezent.

Despre ce este vorba?

Despre faptul că, dacă îndeplinești cumulativ condițiile enumerate în rândurile de mai jos, poți deveni un investitor individual – business angels:

CITEȘTE MAI MULT

Noua procedura de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari (ROI)

februarie 29, 2016Alina Isac

Recent a fost modificată procedura de înregistrare în Registrul Operatorilor Intracomunitari. Noua procedură este reglementatã prin Ordinul 727/2016 publicat in Monitorul Oficial nr. 150 din 26.02.2016.

În baza noilor prevederi, o persoanã impozabilã înregistratã în scopuri de TVA se înscrie în ROI la cerere, înainte de a efectua operațiuni intracomunitare, cele prevazute la art. 329 alin (1) din Codul fiscal.

În ROI nu se pot înscrie:

CITEȘTE MAI MULT

Weekend prelungit pentru salariați

noiembrie 17, 2015Ramona Bosinceanu

Sfârșitul lunii noiembrie vine cu un mini-concediu pentru salariați. După cum deja se știe, atât ziua de 30 noiembrie cât și cea de 1 decembrie, sunt declarate zile naționale libere.

Ziua de 1 decembrie a fost declarată Sărbătoarea Națională a României prin Legea nr. 10 din 1990. Vorbim de Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

În ceea ce privește ziua de 30 noiembrie, care a fost declarată sărbătoare națională prin Legea nr.147 din 2012, aceasta reprezintă ziua Sfântului Andrei, numit „Cel întâi chemat”, el fiind primul care a răspuns chemării lui Hristos la apostolat. Sfântul Andrei este considerat protectorul României.

CITEȘTE MAI MULT

An Nou, Cod de procedură și cod fiscal nou! E oportun să spunem „Să ne trăiască, la mulţi ani”?

noiembrie 2, 2015Renata Ban

Suntem în perioada în care întrebarea „Ți-ai rezervat revelionul 2016?” este pe buzele tuturor. Eu întreb însă „Ți-ai bugetat corect cheltuielile anului 2016”?

Iar pentru a face asta, vă propun să revedem împreună principalele modificări ale noului cod fiscal și ale codului de procedură fiscală precum și noile prevederi ale OUG 50/27.10.2015.

De la o primă trecere în revistă se observă faptul că în 2016 categoriile cele mai defavorizate sunt persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente sau profesii libere, iar codul de procedură fiscală nu vine să rezolve ceea ce într-adevăr doare, și anume: introducerea de reguli şi limite procedurale cu privire la obiectul, durata şi desfășurarea controalelor inopinate şi antifraudă, sau eliminarea efectelor asupra terților rezultate din declararea ca inactiv a unui contribuabil.

CITEȘTE MAI MULT

Principalele modificări ale codului fiscal din 2016

septembrie 23, 2015Alina Isac

Noul Cod Fiscal, adoptat în luna septembrie 2015, aduce o serie de modificări, aplicabile de la date diferite. Vom reda mai jos modificările care vor intra în vigoare începând cu 2016.

Modificări în cadrul TVA-ului

Cota standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile va fi redusă de la 24% la 19%, în două etape: începând din 2016 de la 24% la 20% şi începând cu 01 ianuarie 2017 va fi redusă la 19%.

Pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii precum şi pentru serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite fără drept de deducere se va aplica cota redusă de TVA de 5%.

CITEȘTE MAI MULT

Vești bune pentru IT-iști

august 26, 2015Ramona Bosinceanu

O problemă mai veche de care se lovesc angajatorii care au în organizații angajați în departamentul IT este cea legată de scutirea impozitului pe venit aplicabilă unor specialiști din acest domeniu. De fapt, greul stătea în principal pe spatele angajaților din departamentul de resurse umane al companiei care se ocupau cu documentația necesară, respectiv cu angajarea acestora.

Până nu demult, scutirea de la plata impozitului de care beneficiază programatorii IT, se acorda în funcție de specializarea din diploma de absolvire. Pe lângă faptul că angajatul trebuia să fie absolventul unei facultăți acreditate cu profil IT, acesta trebuia încadrat în organigramă pe un post care să fie conform cu prevederile legale. Mai avem și condițiile impuse angajatorului, dar revenim imediat la ele.

CITEȘTE MAI MULT

Legea 120/2015 privind investitorii individuali Business Angels

iunie 29, 2015Reliana Groza

În data de 2 iunie 2015 a fost publicată in Monitorul Oficial Legea 120/2015 privind investitorii individuali Business Angels, cu aplicabilitate începand cu data de 17 iulie 2015. 

 Această lege reglementează condiţiile în care persoanele fizice, denumite investitori individuali-business angels, pot beneficia de facilităţi fiscale, urmare a dobândirii de părţi sociale prin investiţii în microintreprinderi şi întreprinderi mici, societăţi care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

CITEȘTE MAI MULT

Majorarea salariului minim brut de la 1 iulie 2015

iunie 15, 2015Diana Calb

La începutul anului 2015, Hotărârea de Guvern nr. 1091/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, anunţa majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată în două etape: cu data de 1 ianuarie 2015 de la 900 lei la 975 lei, iar de la 1 iulie 2015 de la 975 lei la 1050 lei.

Astfel că, salariul minim brut pe ţară va creşte începând cu 1 iulie 2015 cu 75 lei, adică la 1050 lei pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, ceea ce înseamnă că o oră de lucru va fi plătită cu 6,225 lei.

CITEȘTE MAI MULT

Tichetul de masă își modifică valoarea

iunie 2, 2015Alinabogdan

Începând cu luna mai a acestui an, valoarea unui tichet de masă se modifică.

Dacă până în prezent valoarea nominală a tichetului era de 9,35 lei, aceasta a crescut la 9,41 lei. Ca să putem observa ce presupune această modificare, la o lună complet lucrată de 21 de zile, un salariat primea tichete de masă în valoare totală de 196,35 lei. Acum, cu noua modificare, în aceeași ecuație, avem o valoare de 197,61 lei. Mai exact, o diferența de 1,26 lei în favoarea salariaților care primesc tichete de masă, respectiv o majorare cu 0,6% față de vechea valoare.

De menționat că, prin lege companiile nu sunt obligate să ofere salariaților tichete de masă. Acest beneficiu depinde de situația financiară a societății care angajează sau alte condiții, fie ele de natură economică sau socială. Conform unuor studii, în România, unul din doi angajați primește tichete de masă.

CITEȘTE MAI MULT

Modificările operațiunilor în numerar, aduse de legea 70/2015

aprilie 21, 2015Adriana Sandici

Legea nr. 70/2015 privind limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar intră în vigoare la data de 09.05.2015. Aceasta reglementează operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, PFA-uri, intreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfaşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la şi către oricare dintre aceste categorii denumite entităţi. Operaţiunile mai sus menţionate se vor efectua doar prin instrumente de plată fără numerar, cu următoarele excepţii:

CITEȘTE MAI MULT

CONSTITUIREA DE PROVIZIOANE PT CLIENŢII NEÎNCASAŢI

aprilie 2, 2015Cristina Felnecan

Crearea de provizioane pt clienţii neîncasaţi este o practică tot mai uzitată de către firmele care, în actuala conjunctură economică în care posibilităţile de finanţare au devenit tot mai greu accesibile şi costisitoare, se pune problema identificării unor soluţii alternative care să conducă la creşterea posibilităţilor de capitalizare a firmelor.

Din punct de vedere fiscal, crearea de provizioane are un efect util cuantificabil în diminuarea sarcinii fiscale la nivelul impozitului pe profitul efectiv realizat, nu doar facturat. De asemenea, se optimizează fluxurile de cash flow ale firmei.

CITEȘTE MAI MULT

Sistemul de plată a TVA la încasare

aprilie 2, 2015Alina Isac

De la începutul anului 2013 în România, pe lângă sistemul de plată al TVA la declarare, există și sistemul de plată a TVA la încasare.

Sistemul de TVA la încasare este opţional şi constă în faptul că exigibilitatea TVA se amână până la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri sau prestării de servicii, iar dreptul de deducere a TVA este amânat până la data la care TVA aferentă bunurilor sau serviciilor a fost plătită furnizorului.

Persoanele care sunt eligibile pentru aplicarea TVA -ului la încasare sunt persoanele impozabile care sunt deja înregistrate în scopuri de TVA conform art.153, care au sediul activităţii economice în România conform art 125 alin.(2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei şi optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.

CITEȘTE MAI MULT

Obligativitatatea emiterii bonului fiscal

martie 2, 2015Dorina Damean

Au apărut recent noutăți cu privire la emiterea bonurilor fiscale, sau mai bine spus cu privire la sancțiunile aplicate pentru neeemiterea acestora.

Astfel, comercianţii care nu emit bonuri fiscale şi nu utilizează case de marcat riscă amenzi de pana la 15.000 de lei şi suspendarea activităţii între o lună şi trei luni. Mai mult decât atât, pe perioada suspendării activităţii magazinul va fi sigilat de inspectorii antifraudă, care vor afişa, de asemenea, un anunţ în acest sens. Măsura poate fi aplicată din 1 martie, după cum au anunţat recent reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Totodată, amenzile pentru cei care nu respectă legislaţia privind bonurile fiscale sunt de maximum 60.000 de lei. 

CITEȘTE MAI MULT

Obligativitatea formularelor fiscale 088 si 098

februarie 19, 2015Reliana Groza

În data de 16.01.2015 Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a emis Ordinul cu numărul 112 prin care au fost introduse două formulare fiscale, Declaratia 098 şi Declaratia 088, cu aplicabilitate începând cu data de 02.02.2015.

Declaraţia 098 este denumită „Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal”, prevazută în anexa nr. 1 la ordin, cu instrucţiuni de completare prevăzute în anexa 2, iar Declaraţia 088 este denumită „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”, prevazută în anexa nr. 3.

CITEȘTE MAI MULT

Cum depunem Declaraţia informativă în anul 2015?

ianuarie 31, 2015Renata Ban

La început de an apare o nouă întrebare și anume, cum depunem declarația informativă (Formular 394) în anul 2015? 

Fiscul a clarificat recent regulile de raportare care fac referire la anul 2015 (şi 2016) în ce priveşte Formularul 394 prin OPANAF 4019/2014.

Potrivit art.I din Ordinul nr.2986/2013, în această declaraţie nu se cuprindeau facturile emise prin autofacturare şi nici bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate. Totodată se preciza şi faptul că prevederea referitoare la bonurile fiscale se va aplica până la data de 31.12.2014.

Prin OPANAF 4019/2014, fiscul vine însă să clarifice modalitatea de declarare a bonurilor fiscale în declaraţia informativă. Clarificarea înseamnă amânarea declarării bonurilor fiscale cu valoarea de până în 100 EUR până la data de 31.12.2016.

În concluzie:

CITEȘTE MAI MULT

2015 aduce primele modificări în Codul Muncii

ianuarie 28, 2015Alinabogdan

Începutul de an vine cu o serie de modificări ale Codului Muncii. Multe din aceste prevederi nu sunt noi, sunt cunoscute și respectate deja de câțiva ani, doar că nu exista mențiunea lor clară în Cod.

Așadar, avem Legea nr. 12 din 20 ianuarie 2015, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015 care vine cu următoarele noutăți:

Absențele nemotivate și concediile fara plată nu vor constitui vechime în muncă (se modifică art.16): absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă; fac excepție de la prevederile alin. (5) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condițiile art. 155 și 156 din Codul Muncii.

CITEȘTE MAI MULT