La stabilirea regimului fiscal aplicabil contravalorii testelor COVID suportate de angajator pentru angajații săi, este necesară analizarea de către angajator a scopului pentru care au fost făcute testele, respectiv, pentru asigurarea măsurilor specific care au ca obiect protejarea sănătății angajaților și desfășurarea activității în condiții de Securitate și Sănătate în muncă.
Conform prevederilor Codului Fiscal, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/plătitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infecției COVID-19, din inițiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și assimilate salariilor, în scopul depistării și prevenirii răspândirii SARS-COV-2, pentru asigurarea desfășurării activității în condiții de Securitate și Sănătate în muncă, pe perioada instituirii stării de urgență sau de alertă, potrivit legii, NU reprezintă avantaje acordate salariaților.
Prin urmare, din punct de vedere al impozitului pe profit, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/plătitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infecției COVID-19, din inițiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și assimilate acestora, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, iar din punct de vedere al impozitului pe venit, sunt venituri neimpozabile care nu se cuprind în sfera de calcul a contribuțiilor sociale.
Distribuie pe social media