Când prin lege se împarte nedreptatea

Ne-am tot obișnuit în ultima perioadă să vedem reglementări legale care nu au norme de aplicare și deci nu știm cum să le punem în practică fără să ne asumăm riscuri.

Mai mult decât atât, unele reglementări generează confuzie și inechități între companii și/sau angajații acestora.

Un caz concret este facilitatea introdusă în luna decembrie a anului trecut prin Legea 239/2020 ce a modificat Codul Fiscal. Potrivit acesteia, companiile care efectuează cheltuieli cu educaţia timpurie scad aceste costuri din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil.

Iată cum o intenție bună de altfel se poate transforma într-o discriminare între angajații care lucrează la companiile plătitoare de impozit pe profit și cei care sunt angajați ai companiilor plătitoare de impozit pe venit.

Cu alte cuvinte se face o diferenţiere la nivel fiscal: societăţile plătitoare de impozit pe profit îşi pot recupera sumele acordate salariaţilor cu copii de până la 7ani, prin neplata către bugetul de stat a sumelor reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii, TVA, accize, iar pentru microîntreprinderi nu există specificată o astfel de facilitate.

Proprietarii de microîntreprinderi pot acorda salariaţilor maxim 1.500 lei/lună pentru copii până în 7 ani, fără însă ca această sumă să poată fi recuperată din impozitul pe venit sau din alte taxe/contribuţii.

Și acesta nu este singurul aspect discutabil al legii. Rămân o serie de întrebări fără răspuns, întrebări care vor determina angajatorii mai degrabă să nu aplice reglementarea.

Considerăm absolut necesar să fie reparată inechitatea creată între cele două categorii de companii și totodată vrem norme de aplicare care să răspundă la următoarele întrebări:

• putem sau nu acorda 1500 lei/lună indiferent de forma de învățământ pe care o parcurge copilul angajatului;
• putem acorda unui salariat 1500 lei/lună pentru fiecare copil sau doar pentru unul dintre ei;
• facilitatea se poate sau nu acorda în valoarea ei maximă și salariaților care lucrează cu timp parțial sau au regim de telemuncă;
• plata se face angajatului direct sau se poate plăti instituției școlare;
• angajatul trebuie sau nu să dovedească că plătește întreaga sumă primită instituției școlare; dacă nu, atunci cum vom ști care este cheltuiala reală;
• pot primi ambii părinți câte 1500 lei/lună sau doar unul dintre ei și în ce condiții;
• ce se întâmplă în perioada în care copilul nu frecventează cursurile din diferite motive, de exemplu este bolnav;
• ce se întâmplă în perioada suspendării sau reducerii activității salariatului care beneficiază de acestă facilitate;

Lista de întrebări ar putea continua. Cu cât mai lungă este, cu atât mai descurajați vor fi angajatorii să aplice această reglementare.