Autocunoaşterea – cât e de importantă pentru noi?

Recent, am participat la un curs de iniţiere în NLP (programare neurolingvistică). Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest termen, vă pot da una dintre „definiţii”, care afirmă că NLP-ul: „este suma aplicată de cunoştinţe de psihologie, de cercetare a limbajului şi minţii, şi face posibilă predarea şi învăţarea comunicării de succes şi a gândirii şi acţiunii orientate spre obiective pentru dezvoltarea personalităţii”.

Vă mai pot spune că fost o experienţă inedită, care mi-a plăcut grozav şi mi-a demonstrat că nu mă cunosc atât de bine precum credeam. M-a determinat să-mi pun întrebări legate de propria-mi persoană şi să realizez că a mă cunoaşte pe mine însămi e un proces laborios, dar care merită tot sacrificiul.

Recent, am participat la un curs de iniţiere în NLP (programare neurolingvistică). Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest termen, vă pot da una dintre „definiţii”, care afirmă că NLP-ul: „este suma aplicată de cunoştinţe de psihologie, de cercetare a limbajului şi minţii, şi face posibilă predarea şi învăţarea comunicării de succes şi a gândirii şi acţiunii orientate spre obiective pentru dezvoltarea personalităţii”.

Vă mai pot spune că fost o experienţă inedită, care mi-a plăcut grozav şi mi-a demonstrat că nu mă cunosc atât de bine precum credeam. M-a determinat să-mi pun întrebări legate de propria-mi persoană şi să realizez că a mă cunoaşte pe mine însămi e un proces laborios, dar care merită tot sacrificiul.

Se spune că e complicat să cunoşti o persoană, mai ales când majoritatea folosesc aceeaşi frază-şablon: „Nimeni nu mă cunoaşte mai bine decât mine”. Oare aşa e? Nu suntem noi cei care purtăm câte o mască diferită: una pentru şef, una pentru colegul care ne place, una pentru cel care ne displace, una pentru familia noastră, alta pentru prietenii noştri şi lista ar putea continua la infinit.

Una dintre presupoziţiile fundamentale ale NLP-ului spune că: „oamenii nu sunt comportamentele lor”. La început, pare o contradicţie, dar analizând din punct de vedere morfologic, descoperim originile cuvântului „comportament”, care în greacă înseamnă „persona” – al cărui sens e „mască” sau mai bine zis „rol social”. Aşadar, descoperim şi o interpretare a presupoziţiei şi anume: „Oamenii nu sunt reprezentaţi de măştile (rolurile) lor”.

Viaţa noastră cotidiană ne oferă posibilitatea de a afla câte un lucru nou despre noi înşine. Ar trebui să ne deschidem ochii minţii, să privim în adâncul nostru şi să începem procesul îndelungat al cunoaşterii de sine. Ca şi oameni, ne-am impus anumite limitări, care nu fac decât să acutizeze procesul de autocunoaştere. Din păcate, acest fapt duce şi la limitarea capacităţii noastre de dezvoltare. O altă presupoziţie a NLP-ului susţine că: „resursele şi capacităţile pe care trebuie ca omul să le modifice există în el însuşi sub formă de potenţial”.

Autocunoaşterea nu e un proces imposibil, e necesar doar să dorim cu adevărat să ne descoperim pe noi înşine. Consider că totul porneşte de la gesturile primare, simple, aparent banale. De exemplu, aţi remarcat că atunci când zâmbiţi vă simţiţi fericiţi şi transmiteţi o stare de bine şi energie pozitivă vouă, dar şi celor din preajma voastră?

Unul dintre cele 3 modele excepţionale pe a căror bază s-a dezvoltat NLP-ul, Virginia Satir, spunea că: „nu trebuie să permitem ca percepţiile limitate ale altor persoane să ne definească pe noi înşine”.În acest context, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi să ne cunoaştem cu adevărat, cum ne-am simţi şi cum am folosi acest beneficiu în relaţiile cu cei din jur?