În conformitate cu prevederile art.34 alin.1 litera b) din Codul Fiscal modificat prin OUG 106 din 4 Octombrie 2007 au fost stabilite plăţi anticipate pentru impozitul pe profit începând cu anul 2010 şi pentru contribuabilii care nu se regăsesc la art.34 alin.1 litera a), deci alţi contribuabili decât societăţile comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine.
Aceste plăţi anticipate ar fi trebuit să fie efectuate începând cu trimestrul I al anului 2010, iar primul termen de plata ar fi trebuit să fie până la data de 25.04.2010.
Totuşi în ultimul moment, conform OUG 22 din 24 Martie 2010 prin modificarea art. 34 alin. 1 litera b) au fost amânate plăţile anticipate pentru impozitul pe profit, pentru contribuabilii prevăzuţi la acest articol, aceştia urmând să efectueze aceste plăţi anticipate pentru impozitul pe profit începand cu anul 2012.

Conform alin 5) al art.18 introdus de OUG 22 din 24 Martie 2010, contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b) vor efectua pentru trimestrele I-III comparaţia impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3) al art.18, recalculat în mod corespunzător pentru trimestrul respectiv, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 şi înmulţirea cu numărul de luni aferente trimestrului respectiv.
În cazul în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim prevăzut la alin. (3) art.18 se recalculează corespunzător numărului de zile aferente trimestrului respectiv.
Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat, se efectuează comparaţia impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3) art.18.
De asemenea prin OUG 22 din 24 Martie 2010 la art.18 a fost introdus alin.6) care precizeaza că,, n cazul în care perioada impozabilă începe sau se încheie in cursului anului, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat, se efectuează comparaţia impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual prevăzut la alin.3) al art.18, recalculat în mod corespunzator pentru aceeaşi perioadă.
La art.34 după alin.18, a fost introdus alin.19 care precizează că prin excepţie de la prevederile alin. (6) al art. 34, contribuabilii prevăzuţi la art.34 alin. (1) lit. a), cum sunt societăţile comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine înfiinţaţi în cursul anului precedent, care nu au fost obligaţi la plata impozitului minim şi care la sfârşitul anului fiscal în care s-au înfiinţat înregistrează pierdere fiscală, efectuează trimestrial plăţi anticipate în contul impozitului pe profit în sumă de o pătrime din impozitul minim anual, prevăzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă aferentă anului în care s-au înfiinţat.
Distribuie pe social media