În data de 10 decembrie 2008 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr.1682, care modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Această hotărâre aduce o serie de noutăţi în favoarea mamelor sau viitoarelor mame care realizează venituri care depăşesc cu mult valoarea indemnizaţiei fixe lunare de 600 lei.
În acest sens, în normele de aplicare a Ordonanţei mai sus menţionate se prevede că începând cu luna ianuarie 2009, indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor profesionale realizate în ultimele 12 luni din ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, datei de la care s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, s-a adoptat copilul ori s-a luat copilul în plasament sau în plasament în regim de urgenţă, precum şi datei de la care persoana a fost numită tutore, potrivit legii.

De asemenea, acest cuantum de 85% este limitat la suma maximă de 4.000 lei, chiar dacă veniturile profesionale realizate depăşesc această limită.
În cazul în care o persoană realizează venituri o perioadă de câteva luni în interiorul celor 12 luni, baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului este reprezentată de suma totală a veniturilor realizate în aceste luni, împărţită la 12.
Pentru cuantumul veniturilor mai mic de 600 lei se acordă o indemnizaţie de 600 lei.
Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă începând cu luna ianuarie 2009 inclusiv persoanelor care, la data de 1 ianuarie 2009, se aflau în una dintre următoarele situaţii:
- în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului;
- în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1);
- în plata stimulentului lunar;
- în concediu de maternitate şi în plata indemnizaţiei aferente;
- ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului sau de stimulentul lunar şi nu au solicitat acest drept;
- cererile privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu au fost soluţionate până la data de 31 decembrie 2008 inclusiv.
Distribuie pe social media