Sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Guvernului au decis, în urma întâlnirii de luni, la care au participat şi ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, şi cel al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, că, de la 1 ianuarie 2008, în România va funcţiona un singur salariu minim pe economie.
Astfel, prin Hotărâre de Guvern, salariul minim unic pe economie, începând cu 1 ianuarie 2008, va fi stabilit la un cuantum de 500 lei. Începând cu 1 iulie 2008, salariul minim pe economie, unic la nivel naţional, va fi 540 lei, în condiţiile realizării principalilor indicatori pe care este construit bugetul de stat, respectiv, Produsul Intern Brut, inflaţia, precum şi în funcţie de nivelul productivităţii muncii.

Sindicatele şi patronatele au convenit să continue negocierile pe marginea actului adiţional la contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional privind stabilirea grilelor de salarizare.
În privinţa Legii 130 a Contractelor colective de muncă, ministrul Paul Păcuraru a anunţat ca Ordonanţa de Urgenţă cu privire la modificarea acestei legi nu va fi promovată şi a invitat sindicatele din sectorul bugetar la negocieri.
Distribuie pe social media