deAdela Cristea noiembrie 12, 2009

2010. Economiile ţărilor din regiune încotro?

Se mai încheie un an furtunos. După un 2009 devastator pentru economiile tuturor ţărilor din regiune, ce ne interesează cel mai mult, ca investitori, e ce se va întâmpla în 2010, respectiv cum vor evolua aceste economii în anul în care tocmai ne pregătim să intrăm.

Previziunile principalelor instituţii financiare si instituţii internaţionale de prognoză nu sunt întotdeauna în consens, iar estimările Guvernelor acestor ţări sunt de regulă mai optimiste decât cele ale instituţiilor internaţionale, în principal din motive de PR electoral, aşa că vom încerca să facem o trecere în revistă cât mai completă a acestor previziuni, incluzând diferite puncte de vedere.

Ca valori medii, contracţia economiilor din Europa de Est în 2009 a fost estimată conform BERD la un procent de 6,3%, respectiv conform aceluiaşi organism internaţional, în 2010 ne putem aştepta la o creştere medie de 2,5% a economiilor est europene.

Citește articolul

Să analizăm însă punctual ce s-a întâmplat cu câteva din economiile din regiune în 2009 şi la ce ar trebui să ne aşteptăm în 2010.

Bulgaria

În 2009 economia Bulgariei a scăzut cu 6%, un nivel mediu comparativ cu celelalte ţări din regiune. Previziunile pentru 2010 sunt diferite în funcţie de instituţia care le emite, oscilând între o scădere cu 2% în previziunile Ministrului de Finanţe, 2,5% în opinia FMI şi o creştere de 0,5% în opinia Băncii Centrale. Totuşi autorităţile bulgare sunt optimiste pentru 2010 bazându-se pe revenirea economică a Germaniei şi pe faptul că relaţiile economice între Bulgaria şi Germania sunt foarte puternice, balanţa comercială a Bulgariei fiind puternic influenţată de tendinţele de pe piaţa germană.

Serbia

În Serbia scăderea economică în 2009 a fost de doar 4%, deci sub media ţărilor din regiune inclusiv datorită faptului că economia Serbiei nu este încă atât de conectată la sistemul global şi totodată pentru că este o economie profund emergentă, cu mult potenţial de dezvoltare.

În cazul Serbiei, toate previziunile pentru 2010 sunt optimiste. Cea mai rezervată prognoză este cea a FMI, care estimează o creştere economică zero. Ministerul Economiei este mai optimist şi estimează o creştere economică de 1%, în timp ce BERD se aşteaptă la o creştere economică de 1,5%.

Romania

Scăderea economică a României în 2009 a depaşit-o pe cea a ţărilor vecine în special datorită incoerenţei guvernamentale şi măsurilor economice greşite luate de Guvernul României în plină criză. Astfel, scăderea economică a fost una majoră, de 8%, iar previziunile pentru 2010 sunt diferite în funcţie de instituţia care face evaluarea, oscilând între o scădere de 0.5% în opinia Capital Economics, şi creşteri de 0,5% în opinia Comisiei Europene, între 0,5 – 1% în opinia FMI şi 1% în opinia BERD.

Personal cred că un factor decisiv în ceea ce priveşte evoluţia economiei României o constituie alegerile prezidenţiale din această toamnă, respectiv structura noului guvern ce se va forma. Dacă România va continua cu aceeaşi lipsă de viziune şi coerenţă economică ca şi în 2009, respectiv dacă nu se va atinge o stabilitate Guvernamentală, din nefericire şi 2010 va însemna pentru România un an de scădere economică, aceasta pierzând avantajul pe care l-a avut în anii trecuţi în comparaţie cu alte ţări din regiune.

Ungaria

Şi Ungaria a înregistrat în 2009 o scădere mediu-ridicată, de 6,5%. Nici previziunile pentru 2010 nu sunt încă foarte optimiste, Ungaria neavând forţa de a se reface atât de repede după această criză. Majoritatea instituţiilor de prognoză au estimări rezervate în ceea ce priveşte Ungaria, pornind de la o creştere economică zero în opinia institutelor de cercetare locale, şi continuând cu părerea comună a FMI, BERD şi a Guvernului maghiar, care estimează a scădere cu 0.9% a economiei şi în 2010. Cea mai pesimistă opinie aparţine OECD, care estimează pentru 2010 o scădere a economiei maghiare cu 2,2%.

Republica Moldova

Economia fragilă a Republicii Moldova a fost puternic lovită în 2009. Criza economică, conjugată cu criza politică care a durat timp de câteva luni, au adus economia moldovenească la o scădere de 8.5% în 2009. Cu toate acestea, perspectivele pentru 2010 par să fie optimiste, Republica Moldova fiind un stat tânăr dar cu potenţial, mai ales datorită poziţiei şi avantajelor strategice pe care le oferă în regiune. Astfel, deşi FMI este rezervat şi prognozează o creştere economică zero în 2010, Ministerul Economiei este mai optimist, mizând pe o creştere economică de 1% în timp ce BERD face cea mai optimistă estimare cu privire la Moldova mizând pe o creştere economică de 1,5% în 2010. Această tendinţă va fi însă mult influenţată de capacitatea oamenilor politici de la Chişinău de a atinge o stabilitate politică şi Guvernamentală şi totodată de capacitatea noului guvern de a pune în practică măsurile pro-europene care i-au adus capitalul electoral determinant în alegerile din acest an.

Rusia

Nici Rusia nu a avut o viaţă uşoară în 2009. Criza a lovit puternic economia Rusiei, o economie emergentă, încă instabilă şi cu instituţii incomplet reformate. Astfel Rusia a înregistrat în 2009 o scădere a economiei de 7,5%, dar are capacitatea de se redresa în 2010 în opinia majorităţii experţilor. Astfel FMI creditează Rusia cu o creştere economică de 1,5% în anul viitor, în timp ce previziunile BERD sunt şi mai optimiste, mizând pe o creştere economică de 3,1% în 2010.

Ucraina

Cea mai lovită ţară din regiune de această criză pare totuşi să fi fost Ucraina. Şi aici criza economică s-a împletit cu criza politică, respectiv lipsa unor reforme structurale indispensabile unei funcţionări normale a statului au dus la o criză majoră. Astfel, Ucraina a înregistrat în 2009 o scădere economică de 14%. Cu tot dramatismul situaţiei, Ucraina pare să fi atins punctul de minim al crizei, datorită faptului că estimările experţilor pentru anul viitor sunt optimiste. Guvernul ucrainean estimează o creştere de 1% în 2010,în timp ce experţii internaţionali sunt şi mai încrezători, prognozând o creştere de 2,5% în opinia FMI şi 3% în opinia BERD. Şi în Ucraina, la fel ca în România, aceşti indicatori vor fi influenţaţi şi de rezultatul alegerilor din această toamnă, respectiv de politica economică pe care aceste două state o vor adopta după alegeri.